Roman: Acuzaţia de plagiat la adresa mea - nefondată; e o campanie de denigrare, am lucruri mai importante de făcut

Ministrul Cercetării, Florin Roman, susţine că acuzaţia de plagiat la adresa sa e nefondată, dar că orice ar spune pe acest subiect ar fi irelevant pentru cei care şi-au propus să-i găsească "nod în papură".

"Plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa mea e nefondată. Într-o lucrare de disertaţie de acum 10 ani, am inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziţia studenţilor. La finalul disertaţiei, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aş spune pe acest subiect, inclusiv faptul că profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanţă pentru cei care şi-au propus să îmi găsească nod în papură/ să susţină o campanie de denigrare a mea/ să dovedească fapte de care nu mă fac vinovat", a scris Roman, joi, pe Facebook.

El a precizat că este ultima sa intervenţie pe această temă. "Am lucruri mult mai importante de făcut decât să răspund la acuzaţii nefondate", a adăugat Florin Roman. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …