Român vândut unor bande din Mali, deținut de șapte ani în Sahel. Un german a fost eliberat de curând

Român vândut unor bande din Mali, deținut de șapte ani în Sahel. Un german a fost eliberat de curând

Cel puţin patru ostatici occidentali mai sunt deţinuţi în Sahel, potrivit unui raport care acoperă doar cazurile făcute publice de anturajul lor sau de guvernele lor: un francez, un american, un australian și un român.

Iulian Gherguț

Muncitorul român Iulian Gherguț, din Neamț, care era angajat al unei firme de pază la o mină din nordul Burkinei Faso, a fost răpit în 2015 de grupări înarmate care fac referință la terorismul islamic. Se pare că românul a fost vândut unor bande armate din Mali. Ultimul semn de viață îl reprezintă o înregistrare video difuzată de gruparea înarmată care-l ține ostatic pus în circulație în 2017.

Potrivit SITE, Iulian Gherguț spune în înregistrare că speră ca președintele Klaus Iohannis să intervină pentru a se negocia eliberarea sa. „Salut, numele meu este Iulian Gherguţ. Sunt din România. Am fost capturat în Burkina Faso la 4 aprilie 2015. (...) Sper că președintele român va ajuta în încercarea de a găsi o modalitate directă sau indirectă pentru negocierea eliberării mele. Sper, de asemenea, că guvernul din Burkina Faso va încerca să ajute. Le spun părinților mei, soției, fraților și surorilor: mulțumesc pentru toate rugăciunile voastre, le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine. Mă gândesc la ei și mă rog împreună cu ei”, spune Gherghuț. Declarația lui este întreruptă de o voce din off care precizează: „capturat în Burkina Faso, el cere guvernului său și oricărei organizații sau fundații să ajute la eliberarea sa. Îi e dor de familie și speră să se întoarcă acasă curând” .

Răpirea cetăţeanului român a fost revendicată de gruparea jihadistă salafistă Al-Mourabitoune, într-o înregistrare audio difuzată de agenţia mauritană Al-Akhbar, în care a îndemnat „Guvernul român să acorde atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului“.

Tot în regiunea africană era deținut și lucrătorul umanitar german Jörg Lange, 63 de ani. El fost eliberat de curând, a anunţat Help, ONG-ul pentru care lucra.

„Suntem foarte uşuraţi şi recunoscători că, după mai mult de patru ani şi jumătate, colegul nostru Jörg Lange se poate întoarce la familia sa“, a scris directoarea generală a ONG-ului Help, Bianca Kaltschmitt, într-un comunicat. Potrivit săptămânalului Der Spiegel, care citează "surse din domeniul securităţii", Lange "se simte bine, date fiind circumstanţele". El ar fi fost repatriat în Germania la bordul unui avion al armatei germane, adaugă Der Spiegel.

Această eliberare a fost posibilă datorită serviciilor de informaţii marocane şi contactelor lor cu grupări jihadiste din Sahel, potrivit revistei germane. Jörg Lange fusese răpit pe 11 aprilie 2018 în vestul Nigerului, de bărbaţi înarmaţi pe motocicletă, lângă Ayorou, într-o regiune ce se învecinează cu Mali, pradă unor atacuri jihadiste recurente. Şoferul său nigerian fusese eliberat la scurt timp după atac. Potrivit presei germane, Jörg Lange ar fi fost vândut după ce fusese răpit grupului jihadist "Stat Islamic din Sahara Mare" (EIGS).

Răpitorii lui ceruseră o răscumpărare cu şapte cifre şi trimiseseră mai multe înregistrări video cu lucrătorul umanitar în care cereau guvernului german să nu tărăgăneze negocierile.

Potrivit Der Spiegel, Berlinul pusese iniţial la cale să-l elibereze cu ajutorul unei unităţi de elită a armatei germane, forţele speciale KSK, însă a renunţat din cauza riscurilor prea mari ale unei asemenea operaţiuni.

Cel puţin patru ostatici occidentali mai sunt încă deţinuţi în Sahel, potrivit unui raport care acoperă doar cazurile făcute publice de anturajul lor sau de guvernele lor: francezul Olivier Dubois, răpit pe 5 mai 2021, americanul Jeffery Woodke (14 octombrie 2016), australianul Kenneth Elliott (15 ianuarie 2016) şi românul Iulian Gherguţ (4 aprilie 2015), precizează agenţia de presă franceză.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Florin Călinescu, dividende de peste un milion de lei...

3 Foarte interesante amănunte...

4 VIDEO Ultimele imagini cu Putin, la slujba de Paște...

5 O femeie indiană și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o la „relații sexuale împotriva naturii cu orice bărbat, femeie sau animal”