Româncă din Austria, trimisă în judecată în București. A amenințat de mai multe ori un procuror într-un dosar de omor

O româncă stabilită în Austria a fost trimisă în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, fiind acuzată de două infracțiuni de ultraj judiciar, după ce a amenințat în repetate rânduri un procuror din Ilfov.

Româncă din Austria, trimisă în judecată pentru ultraj judiciar. FOTO: Pixabay

Româncă din Austria, trimisă în judecată pentru ultraj judiciar. FOTO: Pixabay

Potrivit anchetatorilor, femeia a recurs la aceste gesturi din dorința de răzbunare față de modul în care era instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, care viza o infracțiune de omor. Aceasta ar fi încercat, totodată, să intimideze procurorul de caz pentru a obține schimbarea încadrării juridice a faptei din omor în ucidere din culpă.

Conform procurorilor, în data de 28 septembrie 2025, precum și în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2025, femeia, aflată pe teritoriul Austriei, a transmis mai multe mesaje text prin intermediul aplicației WhatsApp către procuror, folosind numărul personal de telefon al acestuia. Mesajele conțineau amenințări grave, inclusiv cu incendierea, dar și cu alte fapte violente îndreptate împotriva vieții și integrității corporale.

Anchetatorii mai precizează că audierea inculpatei a fost realizată prin intermediul unor ordine europene de anchetă, puse în aplicare de autoritățile judiciare din Austria, statul în care aceasta își are reședința.

Urmărirea penală a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Buftea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour