România a avut în septembrie cea mai importantă scădere a lucrărilor de construcţii din UE

Lucrările de construcţii au crescut atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro în luna septembrie, însă România este ţara membră cu cel mai mare declin al lucrărilor de construcţii, atât de la o lună la alta cât şi în ritm anual, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.

Conform acestor date, lucrările de construcţii au crescut cu 1,2% în UE de la o lună la alta, în timp ce în zona euro au înregistrat un avans de 0,9%. În rândul statelor membre UE, cele mai importante reduceri au fost înregistrate în România (minus 4,9%), Slovacia (minus 3,8%) şi Polonia (minus 1,9%). În cazul României, declinul din în luna septembrie vine după o scădere de 2,6% înregistrată în luna august.

În ritm anual, luna septembrie 2021, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, lucrările de construcţii au crescut cu 1,5% în zona euro şi cu 1,8% în Uniunea Europeană. Şi în acest acest caz, România este statul membru unde unde lucrările de construcţii au înregistrat cea mai mare scădere, minus 14,2%, după un declin de 5,5% în luna august.

Comparativ, în lunile august, septembrie şi octombrie 2020, România a fost lider detaşat în Uniunea Europeană la creşterea lucrărilor de construcţii, înregistrând majorări de două cifre.

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în septembrie 2021 faţă de august 2021, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 0,7%, iar ca serie ajustată a scăzut cu 5%. Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, în septembrie anul curent volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total, ca serie brută, cu 14,3%, precum şi cu 12,1% ca serie ajustată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”