România deschide un consulat onorific în Bulgaria la Ruse

Guvernul Bulgariei a aprobat deschiderea Consulatului Onorific al României la Ruse. Decizia, luată în ședința de guvern de joi, prevede că circumscripția consulară va acoperi teritoriul regiunilor Ruse, Plevna și Veliko Tărnovo.

podul giurgiu ruse

Atribuțiile de consul onorific vor fi îndeplinite de Viktor Gugușev , partener senior la firma de avocatură „Gugușev și Asociații”. Acesta are experiență în consultanță juridică transfrontalieră, drept corporativ și fuziuni și achiziții internaționale, transmite publicația Dunav Most .

Viktor Gugușev este președintele Consiliului de Administrație al Camerei de Comerț Bulgaro-Române. Deține un master în drept la prestigioasa Universitate Queen Mary of London și a absolvit un program de antreprenoriat la Columbia Business School din cadrul Universității Columbia din New York.

Experiența sa profesională include consilierea unor companii internaționale cu privire la investiții și achiziții în regiune.

Deschiderea consulatului românesc este importantă deosebită pentru Ruse, care are o bogată istorie diplomatică, scrie publicația citată. În urmă cu doi ani, primarul orașului, Pencho Milkov, a propus ca România să își deschidă consulat la Ruse pe locul fostului consulat rus.

Consulatul rus din Ruse a fost închis la mijlocul anului 2022, după expulzarea a 70 de diplomați ruși din țară. Această decizie a fost luată după începerea războiului rus împotriva Ucrainei în februarie 2022.

Conform anunțului guvernului bulgar, deschiderea consulatului onorific al României la Ruse va contribui la consolidarea legăturilor bilaterale comercial-economice, culturale și educaționale dintre Bulgaria și România.

Ruse este un oraș important pe malul Dunării și punct de frontieră cu România.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est