România intră cu numărul 20 în finala Eurovision

România intră cu numărul 20 în finala Eurovision

 Trupa Voltaj, care reprezintă România la Eurovision, va intra sâmbătă în finală cu numărul 20, după ce organizatorii concursului au decis ordinea interpretărilor în show-ul în care va fi stabilit câștigătorul competiției cântecului european 2015.

Ordinea de intrare în competiție a fost stabilită de televiziunea publică austriacă ORF și aprobată de European Broadcasting Union (EBU).

Show-ul de sâmbătă noaptea va fi deschis de Slovenia, iar artiștii care vor cânta înaintea celebrului "Start vot" sunt cei de la Il Volo, reprezentanții Italiei.

Astfel, ordinea intrării țărilor concurente în finala Eurovision este următoarea: Slovenia, Franța, Israel, Estonia, Marea Britanie, Armenia, Lituania, Serbia, Norvegia, Suedia, Cipru, Australia, Belgia, Austria, Grecia, Muntenegru, Germania, Polonia, Letonia, România, Spania, Ungaria, Georgia, Azerbaidjan, Rusia, Albania și Italia.

Anul acesta, în finala Eurovision, care se află la ediția jubiliară cu numărul 60, intră un număr record de țări — 27. Cu ocazia acestei aniversări, Australia a fost invitată în concurs datorită numărului mare de fani din această țară, dar și pentru că populația australiană este formată, în majoritate, din imigranți europeni, după cum au motivat organizatorii.

În total, 20 de țări au intrat în finala Eurovision în urma a două semifinale, în care au fost selectați câte 10 finaliști. Acestora li s-au alăturat șapte concurenți ai țărilor calificate automat în finală — Australia (invitata ediției jubiliare), Austria — țara gazdă și țările din "Marele 5" — marile finanțatoare Eurovision — Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Germania. Câștigătorul Eurovision va fi ales în urma votului juriilor de specialitate din țările participante, cumulat cu votul publicului. Votul juriului și votul publicului au ponderi egale.

Finala Eurovision are loc sâmbătă noapte, la Wiener Stadthalle din capitala Austriei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 Recorder / Documentar devastator despre starea Justiției din România, în ziua în care CCR decide dacă magistrații își merită pensiile speciale

3 Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri

4 Generalul format în SUA detonează miturile despre strategia americană și singurii români agreați de Trump

5 Culisele amânării CCR pentru după Crăciun a judecării sesizării Înaltei Curți privind reforma pensiilor magistraților