România, mai jos de atât nu se poate: Singura veste bună după dezastrul din Liga Naţiunilor

România, mai jos de atât nu se poate: Singura veste bună după dezastrul din Liga Naţiunilor

Vestea bună e că, indiferent de cât de prost vom juca, în continuare, în Liga Naţiunilor, rezultatele de aici nu vor afecta situaţia naţionalei, la tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2024.

Evenimentul va avea loc, la Frankfurt, la data de 9 octombrie. Aici, componenţa urnelor se va stabili în funcţie de locul ocupat de fiecare echipă în clasamentul Ligii Naţiunilor, ediţia actuală.

În acest moment, România ocupă poziţia a 30-a din 55, chiar dacă are zero puncte. Explicaţia: tricolorii se află în Liga B şi, drept urmare, nu pot termina mai jos de locul 31 (pe 32 se află Rusia, ultima naţională din Liga B, care însă nu participă în competiţie!).

La ultima tragere la sorţi pentru preliminariile unui Campionat European, vorbim despre Euro 2020, urnele s-au stabilit tot după clasamentul Ligii Naţiunilor, ediţia 2018-2019. Atunci, România, aflată în Liga C, a terminat pe locul 32. Şi a fost plasată în urna a 4-a. Ceea ce se va întâmpla şi acum, la tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2024.

La turneul final, care va fi găzduit peste doi ani de Germania, vor ajunge direct primele două clasate din grupele preliminare. Vorbim despre 20 de echipe, în total. La care se adaugă gazda Germania.

Ultimele trei locuri la Euro 2024 vor fi disputate de cele mai bune echipe din actuala ediţie a Ligii Naţiunilor care n-au obţinut calificarea la Campionatul European prin intermediul preliminariilor tradiţionale. Câte patru naţionale din ligile A, B şi C vor juca meciuri de baraj, în încercarea de a ajunge la turneul final.

Din păcate, la cum arată situaţia României, în acest moment, în Liga Naţiunilor, tricolorii nu pot spera la acest „colac de salvare“, în cazul în care vor rata primele două locuri în grupa de calificare pentru Euro 2024.

Liga B a Naţiunilor, grupa a 3-a, etapa a 2-a, marţi

Finlanda – Muntenegru 2-0

Bosnia – România 1-0

Clasament

1. Finlanda 2 1 1 0 3-1 4

2. Bosnia 2 1 1 0 2-1 4

3. Muntenegru 2 1 0 1 2-2 3

4. România 2 0 0 2 0-3 0

Locul 1 promovează în Liga A, iar locul 4 retrogradează în Liga C.

România, în Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023

*Sâmbătă (Stadion Gradski, Podgorica): Muntenegru – România 2-0

*Marţi (Stadion Bilino Polje, Zenica): Bosnia – România 1-0

*11 iunie (Stadion Giuleşti): România – Finlanda 21.45, Antena 1

*14 iunie (Stadion Giuleşti): România – Muntenegru 21.45, Prima TV

*23 septembrie: Finlanda – România

*26 septembrie: România – Bosnia

Informaţiile legate de televizările şi orele ultimelor două partide vor fi anunţate, ulterior.

Lotul României

*Portari: Niţă (Sparta Praga), Aioani (Farul), H. Moldovan (Rapid), Târnovanu (FCSB)

*Fundaşi: Raţiu (Huesca), Cr. Manea (CFR Cluj), Rus (Fehervar), I. Cristea (FCSB), Ghiţă (KS Cracovia), Chiricheş - foto (Sassuolo), Burcă (CFR Cluj), Bancu (CS U Craiova), Camora (CFR Cluj), Ştefănescu (Sepsi)

*Mijlocaşi: Sorescu (Rakow Czestochowa), Cicâldău (Galatasaray), Olaru (FCSB), Maxim (Gaziantep), Hanca (KS Cracovia), Fl. Tănase (FCSB), Oct. Popescu (FCSB), N. Păun (Sepsi), Mihăilă (Atalanta), Mitriţă (PAOK Salonic), Al. Creţu (CS U Craiova), R. Marin (Cagliari), M. Marin (Pisa)

*Atacanţi: Alibec (Atromitos), Ivan (CS U Craiova), Puşcaş (Pisa)

Selecţioner: Edward Iordănescu (43 de ani)

Iulian Cristea şi Denis Alibec s-au accidentat în meciurile cu Muntenegru, respectiv Bosnia.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…