România, pe „pilot automat” în plină criză de securitate regională, avertizează expertul
Profesorul Ștefan Popescu a declarat miercuri, 29 iulie, în cadrul emisiunii „Interviurile Adevărului”, că, în contextul actualelor amenințări de securitate, protejarea cetățenilor și apărarea intereselor României ar trebui să reprezinte o prioritate absolută.
Expertul a avertizat că potențialele incidente cu drone pot escalada rapid. „Se poate întâmpla absolut orice”, a subliniat Popescu, referindu-se la posibilitatea ca o dronă să transporte o încărcătură explozivă. El a accentuat importanța reevaluării modului în care România abordează securitatea națională.
Este foarte posibil, pentru că vă puteți închipui, se poate întâmpla orice. Poate fi o dronă cu o încărcătură explozivă mai mare sau mai mică, dar nu mai e doar un obiect, se poate întâmpla absolut orice. Și atunci trebuie să ne gândim cum tratăm securitatea națională a României. Cred că are prioritate. Una este să avem operațiuni de comunicare. Suntem într-un context de competiție politică, da, dar noi trebuie să punem pe primul loc — nu ne interesează asta; ne interesează securitatea cetățenilor României și apărarea intereselor românești.
Ștefan Popescu
Deși nu consideră că incidentele cu drone sunt parte a unei „strategii de testare a NATO în zona României”, Popescu a atras atenția că, dacă ar fi așa, „ar fi foarte grav felul în care noi arătăm în momentul de față”. El consideră că actualele incidente din România sunt accidentale, provocate de bruiajul intens din Marea Neagră, însă avertizează că „prin postura pe care o avem, prin felul în care noi ne înfățișăm în tratarea unei crize de securitate, a unei amenințări, hai s-o spunem, cred că putem stimula partea rusă.”
În acest context tensionat, profesorul i-a reproșat ministrului Apărării, Radu Miruță, decizia de a pleca în concediu. „Nu știu dacă e oportun un concediu, nu vorbesc de faptul că l-a prins incidentul, dar ai Parlamentul în vacanță, Guvernul este demis. Trebuie să rămâi la manete, să arăți că România este o țară pilotată. Nu dăm declarații de pe plajă”, a transmis Ștefan Popescu.
Referitor la sprijinul extern în cazul unei crize de securitate, Popescu a menționat că stabilitatea României servește și intereselor statelor vecine. Cu toate acestea, expertul a criticat vehement „lipsa cu desăvârșire” a unei politici de vecinătate coerente din partea României.
Profesorul a concluzionat prin metafora conform căreia „România pare un avion care este pe pilot automat”, iar „ce se întâmplă în cabină” rămâne neclar. O altă întrebare fundamentală, la care expertul spune că nu are un răspuns, vizează lipsa unei puteri occidentale majore care să își ancoreze interesele strategic în regiunea României.
În același timp, trebuie să remarcăm faptul că una dintre marile întrebări la care nici eu nu am răspuns este: care este puterea occidentală care își aruncă ancora în regiunea în care se află România? Pentru că asta este chestiunea fundamentală. Faptul că noi nu avem niciun dialog la nivel înalt cu Washingtonul. Nu contează care sunt personajele, nu contează chestiunea alegerilor. Știți că s-a insistat atât de mult. Dacă americanii ar avea un interes strategic fundamental, sigur că discută cu absolut oricine.
Ștefan Popescu
Explorează subiectele:
