Mai bine decât Ungaria
În 2014, România se situa din acest punct de vedere pe penultimul loc în UE (57% din media UE), depășind doar Bulgaria. În prezent, după România mai sunt, în ordine descrescătoare, Estonia, Bulgaria, Ungaria și Letonia. Ungaria a ajuns la un consum individual efectiv de 73% din media UE.
„În timp ce PIB-ul este în principal un indicator al nivelului activității economice, consumul individual efectiv (CIA) este un indicator alternativ mai bine adaptat pentru a descrie bunăstarea materială a gospodăriilor”, se precizează în statistica Eurostat.
Cel mai ridicat nivel de AIC pe cap de locuitor este în Luxemburg (146), stat care se situează, astfel, cu 46% peste media UE. Țări care mai trec de indicele de consum mediu sunt Olanda (20%), Germania (19%), Austria (14%), Belgia (13%), Franța (6%), dar și Norvegia (21%), Elveția și Islanda (16%), acestea din urmă nefiind membre ale Uniunii Europene.
„Clasamentul țărilor în ceea ce privește indicele de volum al AIC pe cap de locuitor arată o stabilitate relativă între 2014 și 2024. Luxemburgul a avut cel mai mare indice de volum dintre țările UE pe parcursul întregii perioade. În schimb, Bulgaria a avut cel mai scăzut indice de volum pentru întreaga perioadă, cu excepția anului 2024, când Letonia a adoptat această poziție pentru prima dată din 2014. Similar PIB-ului, dispersia în timp a scăzut: în 2014, cel mai mare indice de volum al AIC pe cap de locuitor a fost de aproape trei ori mai mare decât cel mai mic, în timp ce în 2024, această diferență a fost redusă la de două ori mai mare”, se mai precizează în documentul Eurostat.
Aproape de Polonia și Croația la PIB pe cap de locuitor
În ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, România a ajuns la un procent de 77% din media Uniunii Europene, depășind Ungaria, Slovacia, Grecia, Letonia și Bulgaria. Țara noastră este foarte aproape de Croația și Polonia, care sunt la 78% din media UE. Luxemburg și Irlanda au înregistrat cele mai ridicate niveluri ale PIB-ului pe cap de locuitor, cu 145% și 121% peste media UE.
Bulgaria este țara cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor, situându-se cu 34% sub media UE, urmată de Letonia și Grecia cu 32% și 31%. „Nivelul ridicat al PIB-ului pe cap de locuitor în Luxemburg se explică parțial prin faptul că un număr mare de rezidenți străini sunt angajați în țară și, prin urmare, contribuie la PIB-ul acesteia, deși nu fac parte din populația rezidentă a Luxemburgului. Cheltuielile lor de consum sunt înregistrate în conturile naționale ale țării lor de reședință.
De asemenea, nivelul ridicat al PIB-ului pe cap de locuitor în Irlanda poate fi explicat parțial prin prezența marilor întreprinderi multinaționale care dețin proprietate intelectuală. Producția contractuală asociată cu aceste active contribuie la PIB, în timp ce o mare parte din veniturile obținute din această producție sunt returnate proprietarilor finali ai întreprinderilor din străinătate”, se mai susține în statistica Eurostat.
Țări europene cu PIB-uri semnificativ mai ridicate mai sunt Olanda și Danemarca, fiecare cu mai mult de 20% peste medie, dar și Austria, Belgia, Germania, Suedia, Malta și Finlanda, cu procente cuprinse între 10 și 20% mai mari față de indicatorul principal. Estonia, Polonia, Croația, România, Ungaria, Slovacia și țara candidată Turcia au avut un PIB pe cap de locuitor cu 20-30% sub media UE. Muntenegru, țară candidată, a fost plasată la 47% sub media UE, urmată de Serbia, Macedonia de Nord, Albania și Bosnia și Herțegovina, ultima fiind cea mai săracă țară din Europa cu un PIB/cap de locuitor mai mic cu 65% față de media UE.
Prețuri mai mici cu 41%, față de media UE
Statisticienii Eurostat au analizat și nivelul prețurilor care compun indicele „consum individual efectiv” din Uniunea Europeană. Termenul se referă la la toate bunurile și serviciile consumate efectiv de gospodării. Astfel, în 2024, România a înregistrat prețuri cu circa 41% mai mici față de media UE, fiind aproximativ la același nivel cu Bulgaria și cu țara candidată Muntenegru.
„Luxemburgul a avut cel mai ridicat nivel al prețurilor, cu 48% peste medie. Danemarca, Irlanda, Finlanda și Suedia, au înregistrat niveluri ale prețurilor cu mai mult de 20% peste media UE, în timp ce Olanda, Belgia, Austria, Germania și Franța sunt celelalte țări cu niveluri ale prețurilor peste media UE”, se afirmă în documentul citat.
Sub media UE cu mai puțin de 10%, au fost Italia, Estonia, Malta, Cipru, Spania și Slovenia, iar cu mai puțin de 20% – Portugalia, Grecia, Cehia și Slovacia. În continuare, Lituania, Letonia și Croația au avut un nivel al prețurilor situat cu mai puțin de 30% sub media UE, urmate de Polonia, Ungaria și țările candidate Albania și Serbia, cu niveluri ale prețurilor cu mai puțin de 40% sub această medie. Nivelul prețurilor au fost analizate ținând cont de fluctuațiile cursurilor de schimb în țările în care nu erau parte a zonei euro.
„Indicii nivelului prețurilor reprezintă raportul dintre PPC (paritățile puterii de cumpărare) și cursurile de schimb. Acestea măsoară diferențele dintre nivelurile prețurilor de la o țară la alta, indicând numărul de unități ale unei monede comune necesare pentru a cumpăra același volum al unui grup de produse sau al unui agregat în fiecare țară. Acestea sunt prezentate în raport cu media Uniunii Europene: dacă indicele nivelului prețurilor este mai mare de 100, țara în cauză este relativ costisitoare în comparație cu media UE și viceversa. Media UE se calculează ca medie ponderată a PIC (indicele prețurilor de consum) naționale, ponderată cu cheltuielile corectate în funcție de diferențele de nivel al prețurilor”, astfel explică realizatorii studiului modul în care a fost calculat nivelul prețurilor de consum.

