România, printre „desculţii“ Europei la fotbal: Eliminarea CFR-ului ne pune pe o listă a ruşinii

România, printre „desculţii“ Europei la fotbal: Eliminarea CFR-ului ne pune pe o listă a ruşinii

Fotbalul românesc a dobândit o „calitate“ tristă: când ai impresia că nu se poate mai jos de atât, apare un rezultat care îţi arată contrariul. Atât la nivelul echipei naţionale, cât şi la nivel de cluburi.

Anul trecut, echipele româneşti au părăsit Conference League, în corpore, încă din turul II preliminar. Adică, fază în care au intrat în competiţie. Se întâmpla la finalul lunii iulie. Acum, în preliminariile Ligii Campionilor, CFR Cluj a „reuşit“ să iasă din turul I preliminar! La mijlocul lunii iulie. E pentru prima dată în istorie când o formaţie românească părăseşte preliminariile Ligii Campionilor atât de repede.

Iar eşecul suferit de CFR a plasat fotbalul românesc pe o listă a ruşinii, alături de „desculţii“ Europei la fotbal. Concret, România e printre ţările „liliputane“ care au încheiat deja socotelile cu preliminariile Ligii Campionilor. Ruşinea devine şi mai mare, când vedem apoi lista ţărilor care au trimis, totuşi, o echipă în turul II preliminar al Ligii Campionilor. Adevărul prezintă ambele liste în rândurile de mai jos:

ŢĂRILE CARE AU PĂRĂSIT LIGA CAMPIONILOR ÎN TURUL I PRELIMINAR

*România, San Marino, Estonia, Andorra, Belarus, Muntenegru, Albania, Kazahstan, Islanda, Kosovo, Letonia, Feroe, Ţara Galilor, Malta, Polonia (Lech Poznan, eliminată de Qarabag din Azerbaidjan cu 5-2 la general!), Gibraltar, Bosnia, Georgia.

ŢĂRILE CARE AU TRIMIS O ECHIPĂ ÎN TURUL II PRELIMINAR AL LIGII CAMPIONILOR

*Ungaria, Slovacia, Croaţia, Macedonia de Nord, Azerbaidjan, Elveţia, Finlanda, Cehia, Irlanda de Nord, Norvegia, Lituania, Suedia, Bulgaria, Irlanda, Slovenia, Republica Moldova, Israel, Grecia, Armenia, Luxemburg, Danemarca, Cipru, Ucraina, Turcia

Anul trecut, tot pe lista ruşinii am fost!

Dezastrul CFR-ului în turul I preliminar al Ligii Campionilor vine după ce, anul trecut, România s-a făcut de râs în preliminariile Conference League. Atunci, cu FCSB, CS U Craiova şi Sepsi toate eliminate în turul II preliminar, România a fost, de asemenea, într-o companie „selectă“ a ţărilor care au părăsit Conference League în această fază. În afara României, în această situaţie au fost:

*Muntenegru, Moldova, Estonia, Gibraltar, San Marino, Armenia, Belarus, Lituania, Macedonia, Andorra şi Liechtenstein.

România, anul trecut, în turul II preliminar al Conference League

22 iulie, tur

*FCSB - Şahtior Karagandy (Kazahstan), scor 1-0

*Laci (Albania) - CS U Craiova 1-0

*Spartak Trnava (Slovacia) - Sepsi 0-0

29 iulie, retur

*Şahtior Karagandy (Kazahstan) - FCSB 2-1 (5-3 după penalty-uri)*

Meciul s-a jucat la Erevan (Armenia)

*CS U Craiova - Laci (Albania) 0-0

*Sepsi - Spartak Trnava (Slovacia) 1-1 (3-4 după penalty-uri)

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării

4 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

5 STENOGRAME Apar nume noi în anturajul lui Călin Georgescu. Rețeaua de influență care s-ar fi lăudat că încearcă să îl scoată din țară