România PSD. Hotel Concordia, clădirea în care s-a pecetluit Unirea Principatelor în urmă cu 160 de ani, în continuare în paragină

România PSD. Hotel Concordia, clădirea în care s-a pecetluit Unirea Principatelor în urmă cu 160 de ani, în continuare în paragină

România PSD. Hotel Concordia, clădirea în care s-a pecetluit Unirea Principatelor în urmă cu 160 de ani, în continuare în paragină.

Hotelul Concordia, clădirea în care s-a pecetluit Unirea Principatelor în urmă cu 160 de ani, este în continuare în stare avansată de degradare. Primăria Capitalei promitea anul trecut, pe 24 ianuarie, că aceasta va fi reabilitată, după ce instituția a ținut legătura cu proprietarii, iar aceștia vor depune ”în două săptămâni” documentația pentru autorizația de construire. A mai trecut un an, însă, și, potrivit informațiilor transmise de municipalitate la solicitarea HotNews.ro , aceștia nu au mai depus nimic.

”Primăria Municipiului București a luat toate măsurile, conform competențelor legale ce îi revin, astfel încât, clădirea monument istoric din Centrul Vechi al Capitalei, aflată în proprietate privată, să poată fi renovată cât mai rapid. Astfel, de la preluarea mandatului actualei administrații, reprezentanții Primăriei Capitalei au ținut legătura cu proprietarul acestui imobil și au oferit suportul tehnic necesar pentru a urgența procedurile premergătoare demarării lucrărilor. Concret, în acest moment, proprietarul imobilului a reușit finalizarea tuturor rectificărilor la cartea funciară, iar în maxim două săptămâni va finaliza și documentația necesară obținerii autorizației de construire astfel încât, în primăvara acestui an, să poată începe reabilitarea imobilului”, anunța Primăria Capitalei, anul trecut, pe 24 ianuarie.

La un an distanță, mesh-ul de pe fațadă a fost îndepărtat, iar starea deplorabilă în care se află imobilul se vede de la distanță. Zona parterului a fost îngrădită cu placaj, iar plăcuța care amintea de noaptea de 23 ianuarie 1859 nu se mai vede. Reprezentanții Primăriei Capitalei spun că proprietarul nu a mai depus actele pentru emiterea autorizației.

”Primăria Municipiului București a emis certificatul de urbanism nr. 374/1591010/12.03.2018, pentru autorizarea lucrărilor de consolidare, restaurare, refuncționalizare/amenajare interioară (Corp A/C2), și subsol (Corp B/C3), amenajare curte interioară, proprietarul terenului fiind în perioada de obținere a avizelor și de întocmire a documentației tehnice necesare obținerii autorizației de construire. Până în prezent, proprietarul nu a depus cerere pentru eliberarea autorizației de construire. Subliniem faptul că singurul mod prin care Primăria Municipiului București poate contribui la urgentarea consolidării și restaurării fostului Hotel Concordia este prin eliberarea autorizației de construire, însă nu poate realiza acest lucru dacă proprietarul nu depune documentația pentru eliberarea documentului”, se arată într-un răspuns transmis de municipalitate la solicitarea HotNews.ro.

Reprezentanții instituției spun că Direcția Generală de Poliție Locală și Control a făcut o serie de verificări la acest imobil încă din anul 2013 și a constatat că acesta se află într-o stare avansată de degradare, aplicând sancțiuni.

”Pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, au fost aplicate sancțiuni contravenționale proprietarilor imobilului prin Procese- verbale de constatare și sancționare a contravențiilor în data de 26.02.2013 și în data de 27.06.2016. De asemenea, și reprezentanții Inspectoratului Regional în Construcții București – Ilfov, prin Procesul-verbal de control privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor din data de 11.09.2018, au solicitat proprietarilor imobilului "executarea în regim de urgență a lucrărilor de punere în siguranță a imobilului din str. Smârdan nr.39 și asigurarea stabilității și integrității schelei de protecție a fațadei, în baza unei documentații elaborată conform prevederilor legale (...)".

Demersurile au rămas însă fără rezultat.

 Hotelul Concordia se află pe strada Smârdan nr. 39 din Centrul Istoric al Capitalei. Imobilul a găzduit istorica întâlnire din noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, în care s-a hotărât Unirea Principatelor Române și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza că domn al țării Românești după ce fusese ales domn al Moldovei. Hotelul fost construit în anul 1852 și avea 90 de camere.

În anul 1884, imobilul a ars aproape în totalitate într-un incendiu care a mistuit strada Smârdan. A fost refăcut, însă a mai avut de suferit de pe urma unui alt incendiu, prin 1901-1902.

Acum, imobilul din str. Smârdan nr.39, sector 3, cunoscut și sub denumirea de Hotel Concordia, nu este în proprietatea Primăriei Municipiului București, ci este proprietate privată.

Acest imobil este monument istoric și este înscris pe Lista Monumentelor Istorice a Municipiului București.




Citește și:

populare
astăzi

1 Rusia a decis unilateral să mute granița cu Lituania și Finlanda, în Marea Baltică

2 HARTĂ Ploi și vijelii în jumătate de țară, urmează două zile cu cod galben

3 „M-a violat în iulie 2015. Aveam 20 de ani. Viața mea nu a mai fost niciodată la fel” / Fosta jurnalistă Adina Florea îl acuză pe ziaristul Răzvan Băltă…

4 VIDEO Umbrărescu a scos „bestiile" din parcare pe șantierele Autostrăzii Moldovei

5 Hm, americanii...