România și Slovacia solicită Comisiei Europene reguli mai flexibile pentru gestionarea urșilor bruni

Pe fondul unei creșteri accelerate a populației de urs brun și a înmulțirii incidentelor în care aceste animale pătrund în așezări umane, atacă animale domestice sau chiar persoane, România și Slovacia au solicitat sprijinul Comisiei Europene. Cele două state cer o revizuire a regulilor actuale privind gestionarea urșilor, considerând că regimul strict de protecție nu mai corespunde realității din teren.

Urși într-o parcare

România cere CE schimbarea regulilor privind gestionarea urșilor

În ultimii ani, prezența urșilor în apropierea localităților a devenit o problemă acută în România, de la exemplare surprinse pe străzi și în curți, până la atacuri asupra fermelor și incidente soldate cu victime. Autoritățile locale au subliniat în mod repetat amplificarea acestui fenomen.

Pe fondul acestor situații, România și Slovacia au transmis o poziție comună Comisiei Europene prin care solicită inițierea unei analize privind introducerea unei flexibilități sporite în regimul strict de protecție aplicat ursului brun. Acest subiect va fi discutat la următoarea reuniune a Consiliului Agricultură și Pescuit al Uniunii Europene (AGRIFISH).

Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cele două țări găzduiesc împreună peste jumătate din populația de urs brun existentă în Uniunea Europeană. De asemenea, România și Slovacia susțin că suportă cea mai mare parte a costurilor și responsabilităților legate de conservarea speciei, inclusiv despăgubirile pentru pagubele produse și măsurile necesare protejării comunităților locale.

Impactul asupra siguranței publice, invocat de România și Slovacia

Documentul transmis Comisiei Europene evidențiază creșterea constantă a efectivelor de urs brun și impactul negativ al acestei evoluții asupra siguranței cetățenilor, activităților agricole și comunităților rurale. Cele două state cer clarificări privind aplicarea prevederilor europene referitoare la protecția marilor carnivore, mai ales în contextul în care populațiile acestora au atins și mențin o stare favorabilă de conservare. În plus, Bucureștiul și Bratislava solicită recunoașterea controlului științific al densității populației ca instrument legitim de management și analizarea posibilității introducerii unui regim de gestionare mai flexibil.

Argumentul principal este că succesul măsurilor de conservare a condus la o creștere semnificativă a numărului de urși, iar autoritățile naționale trebuie să dispună de instrumente mai eficiente pentru a preveni conflictele tot mai frecvente dintre oameni și animale.

Modelul aplicat pentru lupi, un precedent pentru ursul brun

România și Slovacia subliniază că Uniunea Europeană a adoptat recent o abordare mai flexibilă în cazul lupului, sugerând că un model similar ar putea fi analizat și pentru ursul brun în statele unde specia nu mai este considerată vulnerabilă din punct de vedere al conservării.

Viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a declarat că protejarea biodiversității trebuie să fie compatibilă cu siguranța cetățenilor și cu protejarea activităților economice din mediul rural.

„Conservarea biodiversității și protejarea oamenilor trebuie să meargă mână în mână. România a demonstrat că poate asigura menținerea unei populații viabile de urs brun, însă succesul conservării nu poate fi măsurat doar prin numărul exemplarelor. Atunci când comunitățile locale, fermierii și cetățenii suportă costuri și riscuri tot mai mari, este nevoie de instrumente de management adaptate realității din teren”, a transmis oficialul.

Ministerul Agriculturii susține că va continua dialogul la nivel european pentru identificarea unor soluții care să permită atât menținerea populației de urs brun într-o stare favorabilă de conservare, cât și reducerea riscurilor pentru oameni și activitățile economice din zonele rurale. Acest demers vine într-un context în care problema urșilor a devenit una dintre cele mai sensibile teme de mediu și siguranță publică din România, pe fondul numărului tot mai mare de incidente raportate în ultimii ani.

Explorează subiectele:

Urs brunComisia EuropeanăRomânia


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Cu cine a ajuns să se alieze onestul Nicușor Dan pentru a „salva” România...

3 CTP / „Prost la prost trage”

4 „Am dat Iranului o armă mai puternică decât bomba nucleară” / Dezvăluire a serviciilor secrete americane

5 Adrian Veștea vrea să-i ia locul lui Ilie Bolojan la șefia PNL. O nouă ședință tensionată în partid