Românul bătut cu sălbăticie de doi polițiști germani a fost operat de urgență

Românul bătut cu sălbăticie de doi polițiști germani a fost operat de urgență

Un român în vârstă de 48 de ani care a fost bătut de poliție în Germania miercuri, 26 aprilie, a fost operat de urgență.

Cei doi polițiști de 25 și 29 de ani care l-au dus la secția de poliție pe român și l-au bătut pentru că acesta ar fi fost recalcitrant și agresiv sunt cercetați.

După o bătaie într-o secție de poliție din Essen, românul a fost spitalizat cu răni la cap care i-au pus viața în pericol. Acesta s-a împotrivit imobilizării și a urmat o „altercație fizică”, potrivit unui comunicat al poliției și procurorilor citat de ziarulromanesc.de.

Cei doi ofițeri cercetați au fost și ei răniți.

„Este vorba de suspiciunea de vătămare corporală în serviciu. Ceea ce s-a întâmplat exact în birou este subiectul anchetei în curs”, a declarat Anette Milk, purtătoarea de cuvânt a parchetului Essen, citată de BILD.

Starea românului s-a stabilizat după o operațiune de urgență. Cercetările în caz au fost preluate de inspectorii de poliție din Bochum.

Polițiștii au fost chemați la un supermarket miercuri, 26 aprilie, în jurul orei 17.30. Bărbatul de 48 de ani ar fi încercat să fure acolo câteva sticle de băutură. Când angajații au observat, românul i-a atacat.

Polițiștii l-au dus la secția de poliție. „A manifestat o rezistență considerabilă. Acest lucru a continuat chiar și după sosirea la secția de poliție”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Frank Lemanis.

Doi dintre polițiști au fost, de asemenea, răniți în încăierarea care a urmat. Hoțul a fost dus la spital cu o ambulanță, iar medicii au diagnosticat răni la cap care pun viața în pericol. Bărbatul nu a fost încă audiat.


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 Amănunte care dau fiori despre cum și-a obținut Putin emisarul american preferat

5 Cum a fost deblocat Pokrovskul de grupul Timur. Imagini rare cu lupte de aproape, prezentate de GUR