
Românul care controlează din umbră unul dintre cele mai importante zăcăminte de metale rare din lume. Legătura cu Donald Trump
Resursele pentru care Donald Trump vrea Groenlanda se află în mâinile unui român care le controlează din umbră.
Groenlanda e plină de resurse pe care lumea viitorului se va bate. Deja, de mai mulți ani, Statele Unite ale Americii, prin vocea lui Donald Trump, sugerează că ar putea cumpăra Groenlanda, unde sub gheață se găsesc metale rare, pământuri rare, tantal, niobiu, elemente esențiale pentru baterii, turbine eoliene, tehnologie militară și digitală.
Newsweek a aflat cine este românul care controlează aceste bogății rare și mers pe urmele afacerilor lui.
Frank Timiș are unul dintre cele mai importante proiecte de metale rare din Groenlanda.
El ar deține pachetul de control la European Lithium, companie listată la bursa din Frankfurt si care, la rândul ei, controlează aproape 80% din Critical Metals Corp., listată pe bursa din New York.
Ce este proiectul Tanbreez
”Tanbreez este un proiect minier aflat în sudul Groenlandei, într-o zonă izolată, acoperită parțial de gheață și expusă vanturilor polare, dar care adăpostește una dintre cele mai mari rezerve cunoscute de eudialyt: o rocă rară, bogată în elemente critice precum tantal, niobiu, zirconiu și pământuri rare grele (heavy REE).
Spre deosebire de alte proiecte din regiune care sunt încă în faza de explorare sau blocaj birocratic, Tanbreez are o licență completă de exploatare, obținută de la autoritățile din Groenlanda. Lucru deloc comun într-un teritoriu aflat sub regim administrativ special, dar cu tot mai multă atenție internațională”, scrie Newsweek.
Ziariștii mai scriu că zăcământul se află în afara oricăror arii protejate sau a zonelor locuite de comunități inuit, ceea ce reduce semnificativ riscurile legate de opoziția locală sau de constrângeri ecologice dure.
Tanbreez este văzut de analiști ca o alternativă viabilă și un potențial pivot al independenței tehnologice europene și nord-americane. Estimările publice sugerează o durată de viață a minei de câteva zeci de ani, cu un volum de extracție capabil să alimenteze industrii întregi.
”Faptul că un antreprenor român, prezent de decenii în aceste ecuații, controlează un astfel de proiect nu ține doar de hazard, ci de o logică a prezenței care s-a repetat în ultimii treizeci de ani: de la minereul de fier din Sierra Leone, la manganul din Burkina Faso, gazele din Nigeria sau aurul din Apuseni. Proiecte în care statul local era slab, riscul politic era ridicat, iar marile companii ezitau. În toate aceste contexte, Timiș a intrat devreme, și a rămas, uneori pierzând tot, alteori poziționându-se spectaculos”, mai scrie Newsweek.
Cine este Frank Timiș
Numele lui Frank Timiș a fost legat în ultimii 20 de ani de numeroase scandaluri, inclusiv în privința exploatării aurifere de la Roșia Montană.
Născut la 28 ianuarie 1963 în Borșa, județul Maramureș, Vasile Frank Timiș este un om de afaceri româno-australian cunoscut pentru implicarea sa în industriile de minerit și petrol. După absolvirea unei școli profesionale de mecanică auto, a emigrat în Australia, stabilindu-se în Perth, unde ar fi avut probleme legale, fiind acuzat de două ori pentru deținere de droguri.
În anii ’90, Timiș a început să dezvolte afaceri în România, fiind fondatorul companiei Gabriel Resources, cunoscută pentru proiectul minier de la Roșia Montană. De asemenea, a înființat companii precum African Minerals și African Petroleum Corporation, având interese majore în exploatarea resurselor naturale din Africa de Vest.
Numele său a fost dezvăluit și în scandalul de acum 10 ani legat de Panama Papers . Rise Project arăta cum Timiş a folosit casa de avocatură Mossack Fonseca, o adevărată „fabrică de offshore-uri”, pentru a-şi începe afacerile din România în anii ‘90.
În 2015, numele lui Timiş a reapărut pe prima pagină a ziarelor din România, când un român a fost răpit de o grupare jihadistă în Burkina Faso. Iulian Gherguţ lucra ca ofiţer de securitate la una dintre minele controlate de Timiş în ţara africană.
Tot în 2015, Timiş a fost forţat de autorităţile din Burkina Faso să sisteze producţia la mina din Tambao , pentru a verifica condiţiile în care Pan African Minerals a primit licenţa pentru a exploata resursele de mangan, acest zăcământ fiind considerat unul dintre cele mai importante din lume. Autorităţile burkinabeze au suspendat totdată şi autorizaţia de export acordată Pan African Minerals, care câştigase drepturile de explorare şi exploatare a perimetrului în 2012, însă a obţinut toate aprobările pentru demararea operaţiunilor abia în 2014.
Fondatorul controversatei afaceri Roșia Montană
Frank Timiș a dat prima mare lovitură în Transilvania, la mijlocul anilor’90, când a concesionat suprafețe importante în Munții Apuseni, potrivit unei investigații a Rise Project . În România, el nu a administrat oficial nicio afacere, însă filialele sale din București și Deva au crescut an de an, cu ajutorul statului, ajungând să dețină licențe de explorare și exploatare pentru aur, petrol sau gaze naturale pe suprafețe imense din teritoriul României.
Schema lui de afaceri a fost una simplă: a preluat sau a înființat mici companii de pe bursa canadiană, pe care le-a folosit apoi în contractele cu statul român. Pe baza contractelor și licențelor obținute, fără licitație, Timiș a reușit să atragă investitori importanți pe bursă pentru proiectele sale.
Banii astfel obținuți i-a dirijat apoi, sub forma unor împrumuturi cu dobândă, către filialele românești care au acaparat noi zăcăminte. Printre cele mai cunoscute proiecte dezvoltate de el s-au numărat: Roșia Montană și Regal Petroleum. Ultima a concesionat, în 2004, suprafețe întinse de teren în Suceava și Bârlad. Sunt aceleași perimetre în care Chevron caută astăzi gaze de șist, afacere care a stârnit numeroase proteste. La fel ca în cazul afacerii de la Roșia Montană, fondată de Timiș în 1996 și cedată apoi pe bursă altor investitori.
Timiș și partenerii săi au mai controlat proiectul de la Certej, care a devenit subiect de controverse în această toamnă, dar și o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați, între orașele Deva, Lugoj și Oțelul Roșu. În afacerile din România, Frank Timiș a folosit și foști funcționari ai statului care înainte să fie angajați de el erau plătiți de stat să-i supravegheze proiectele. Problemele lui din trecut (condamnări pentru trafic de droguri în Australia, țară în care a emigrat înainte de 1989) și scandalurile bursiere în care a fost implicat l-au determinat să-și vândă proiectele din România începând cu anul 2003, iar cu banii obținuți să se îndrepte spre continentul african, mult mai bogat în resurse.
Sursa: adevarul.ro