Romaşcanu: PSD susţine o stare intermediară de alertă, pe o perioadă strict limitată de 15 zile

Romaşcanu: PSD susţine o stare intermediară de alertă, pe o perioadă strict limitată de 15 zile

PSD susţine o stare "intermediară" de alertă, pe o perioadă strict limitată în timp, de 15 zile, şi nu va vota în Parlament Legea de aprobare a hotărârii de Guvern decât în cazul în care aceasta va conţine un set de măsuri pe care social-democraţii le au ca propuneri, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romaşcanu.

"Noi am decis, în primă instanţă, iar decizia finală va fi luată mâine în cadrul Comitetului Executiv al PSD, să susţinem o stare intermediară, pe o perioadă strict limitată în timp, care să asigure tranziţia la normalitate şi care să conţină strict măsurile pentru protejarea sănătăţii populaţiei şi nimic mai mult", a explicat Romaşcanu, într-o conferinţă de presă la sediul partidului.

El a adăugat că, în acelaşi timp, este necesar ca autorităţile să poată dispune punctual, aşa cum prevede şi legea, de măsuri de siguranţă, acolo unde este necesar.

"Este posibilă instituirea stării de urgenţă la nivel local, iar acest lucru trebuie să fie primordial, având în vedere că nu sunt distribuite egal pe tot teritoriul României cazurile, îmbolnăvirile şi decesele", a spus Lucian Romaşcanu.

El a precizat că PSD va introduce obligatoriu în Legea de aprobare a HG care urmează să fie adoptată de Guvern mai multe prevederi: "Durata măsurilor, tranzitorie, să fie de maximum 15 zile. Deschiderea spitalelor pentru pacienţii non COVID. Toate achiziţiile publice se vor face transparent cu licitaţie. Este un comentariu al Guvernului că acest lucru ar împiedica acţiunea imediată în caz de nevoie. În trei luni de zile de stări de urgenţă şi stări de alertă nu au reuşit să facă achiziţiile necesare pentru echipamentele de protecţie, nici măcar beneficiind de proceduri simplificate, nu vedem cum ar putea să-i încurce acest lucru de acum încolo. Deschiderea bisericilor, foarte importantă! Şi, trebuie să fie găsită o soluţie, astfel încât hotelurile să poată beneficia de deschiderea restaurantelor din unităţile hoteliere având în vedere că începe sezonul, iar mulţi dintre cetăţenii care au achiziţionat pachete turistice le-au achiziţionat împreună cu serviciile de masă. Astea vor fi măsurile pe care vom încerca să le introducem în lege şi fără acestea Partidul Social Democrat nu va vota legea trimisă în Parlament".

Conform lui Romaşcanu, în acest moment, PSD este un partid "minoritar" în Parlament.

"Guvernul, cum a găsit majoritatea necesară pentru a ajunge la Palatul Victoria, va trebui să găsească majoritatea necesară şi pentru a-şi trece legile în Parlament. Noi, dacă vom avea alături de măsurile propuse de noi şi alţi aderenţi, atunci vom vota în consecinţă, dacă nu, PSD nu va vota o stare de alertă în formula în care este ea acum", a transmis social-democratul.

Lucian Romaşcanu a criticat modul în care guvernarea a gestionat pandemia de COVID în perioada stării de alertă.

"Nu testează Guvernul Orban şi nu-i lasă nici pe alţii să testeze pentru a vedea datele concrete, iar, încă o dată, ni se cere prelungirea unor restricţii care devin aberante în condiţiile în care nu ştim situaţia epidemiologică curentă. Nu i-a interesat sănătatea populaţiei, ci 'tunurile' şi funcţiile publice. Care este logica deschiderii sălilor de jocuri şi nu a bisericilor şi nu a spitalelor? Să fie doar motivul că unul din consilierii domnului Orban are o afacere cu 'păcănele'? (...) Indiferent de ce spun dumnealor este necesară deschiderea de îndată a spitalelor pentru populaţie, stoparea achiziţiilor publice fără licitaţii, stoparea numirilor de chelneri şi coafeze pe funcţii bănoase în stat", a mai afirmat el. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în ultimul mare sondaj înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale 2024

2 Asta explică multe / Călin Georgescu ar fi fost „acoperit” al SIE

3 VIDEO Pe asta cu Georgescu ați văzut-o? Ar putea explica multe...

4 OFICIAL CCR a anulat alegerile prezidențiale

5 Ce se întâmplă? / Boardingpass anunță că un Bombardier Global Express va ateriza la București azi după-amiază! / Acesta zboară fără escală de la aeroportu…