Rusia avertizează că acordul dintre Ucraina și Danemarca privind producția de combustibil pentru rachete aduce riscul „unei escaladări suplimentare”

După ce Ucraina și Danemarca au încheiat un acord pentru producția de combustibil destinat noii rachete ucrainene „Flamingo”, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a avertizat că „partea rusă va continua să apere cu fermitate și hotărâre interesele sale legitime”.

Maria Zaharova/FOTO: Profimedia

Maria Zaharova/FOTO: Profimedia

Partea rusă va continua să apere cu fermitate şi hotărâre interesele sale legitime pentru a atenua ameninţările la adresa securităţii naţionale care apar”, a afirmat Maria Zaharova în conferinţa sa de presă săptămânală televizată.

Declarațiile vin după ce, la începutul lui septembrie, Ucraina și Danemarca au încheiat un acord privind producţia de combustibil pentru noua ra chetă ucraineană de lungă distanţă „Flamingo” în sudul Danemarcei, scrie Agerpres.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a estimat că aceste planuri „confirmă politica ostilă militaristă a Copenhăgăi, care sabotează, împreună cu alte ţări care au o atitudine agresivă faţă de Rusia, eforturile de a se ajunge la o soluţie politico-diplomatică la criza ucraineană”.

Aceasta implică riscuri ale unei escaladări suplimentare”, a adăugat Zaharova.

Anunţul privind construirea unei fabrici ucrainene de combustibil pentru rachete pe teritoriul danez a fost făcut în timpul vizitei în Danemarca a preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit cu liderii ţărilor nordice şi baltice pentru a cere „mai mult sprijin pentru Ucraina pe front şi la masa negocierilor”.

Această nouă fabrică face parte din acordul semnat în urmă cu două luni între Kiev şi Copenhaga pentru a stabili companii de apărare comune pe sol danez, pentru care Copenhaga a alocat 67 de milioane de euro.

Producţia va fi realizată de compania ucraineană Fire Point, producătorul rachetei „Flamingo”, şi va începe pe 1 decembrie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă