Rusia desfășoară două submarine în Mediterana

Rusia desfășoară două submarine în Mediterana

Rusia a anunțat luni desfășurarea a două submarine de atac în Marea Mediterană, zonă în care și-a consolidat prezența în ultimii ani și unde dispune de o bază navală, la Tartous, în nord-vestul Siriei, transmite AFP.

Submarinele Kolpino și Veliki Novgorod 'au sosit în Mediterana', a indicat într-un comunicat Flota rusă din Marea Neagră, din care fac parte cele două submarine. Aceste nave cu propulsie diesel, versiuni modernizate ale submarinelor din clasa Kilo, conform nomenclatorului NATO, au fost date în funcțiune în 2016 și se alătură 'grupului permanent al flotei ruse în Mediterana', adaugă comunicatul citat.

De la începutul intervenției sale militare în Siria, armata rusă a trimis submarine, nave de război și pentru câteva luni unicul său portavion în Marea Mediterană, în afara celor câteva zeci de avioane de vânătoare și bombardiere care sunt desfășurate la baza siriană de la Hmeimim.

La finalul lunii decembrie, președintele rus Vladimir Putin a dispus suplimentarea echipamentelor portuare militare ruse de la Tartous, care ar putea deveni o bază permanentă a Rusiei în regiune.

Un acord semnat în ianuarie de Moscova și Damasc prevede că până la 11 nave militare, inclusiv cu propulsie nucleară, pot fi desfășurate simultan la Tartous, potrivit Ministerului Apărării rus.

Navele ruse din largul coastelor siriene sunt protejate de sisteme de rachete antiaeriene S-400 și S-300 și de sisteme de apărare Bastion situate pe teritoriul sirian. Conform datelor oficiale din 2016, 4.300 de militari ruși sunt desfășurați în Siria.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING DNA a găsit la domiciliul primăriței din Olteni / Teleorman 251.860 de euro, 90.100 de lei și 320 de dolari

2 Hopa! Ce avem noi aici?

3 VIDEO Trump Jr. / „Am fost la Monaco, jumătate dintre mașinile de superlux sunt ale ucrainenilor”

4 VIDEO Pe asta ați văzut-o?

5 Document / „Europa va fi de nerecunoscut” / Noua strategie de securitate a SUA dă fiori...