Rusia: Legea privind dezincriminarea violențelor domestice, adoptată de Duma de Stat

Rusia: Legea privind dezincriminarea violențelor domestice, adoptată de Duma de Stat

Deputații ruși au adoptat vineri în a treia lectură un proiect de lege care dezincriminează actele de violență domestică, reducând astfel arsenalul juridic aflat la dispoziția victimelor și pedepsele pe care le riscă agresorii, relatează AFP.

Legea, adoptată de deputați cu 380 de voturi pentru și trei împotrivă, trebuie aprobată și de Senat, procedură care este în general o formalitate, înainte de a fi promulgată de președintele Vladimir Putin.

Legea dezincriminează violențele comise în cadrul aceleiași familii, inclusiv asupra copiilor sau soțului/soției, atât timp cât ele nu cauzează răni grave și nici nu au un precedent. Ea prevede o amendă de 30.000 de ruble (470 de euro), în contextul în care legislația actuală îi pedepsește cu până la doi ani de închisoare pe autorii de violențe domestice.

"Vrem să arătăm că deputații ruși nu urmează excesele pe care le vedem în Europa de Vest", a declarat în timpul dezbaterilor deputatul din Partidul Rusia Unită, Andrei Issaiev.

Potrivit acestuia, copiii europeni "își denunță părinții" la autorități, astfel încât ei sunt luați din grija părinților dacă aceștia sunt prea severi.

Proiectul de lege a suscitat protestelor militanților pentru apărarea drepturilor omului, care consideră că acesta subminează lupta împotriva violențelor domestice.

Duma rusă (camera inferioară a Parlamentului) a respins propunerile unor deputați comuniști, care voiau să nu fie dezincriminate violențele asupra copiilor sau femeilor însărcinate.

Kremlinul și-a exprimat la rândul său sprijinul pentru proiect. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a explicat jurnaliștilor că "a califica drept violențe domestice anumite gesturi din cadrul familiei înseamnă a dramatiza din puncte de vedere juridic". "Nu este corect", a subliniat el.

Violențele domestice, în speciale cele comise sub influența alcoolului, sunt o problemă larg răspândită în Rusia: în 2015, peste 4.000 de persoane au fost ucise de un membru de familie, conform Comitetului Kremlinului pentru drepturile omului, care citează Ministerul de Interne rus.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”