Rusia păstrează 90.000 de militari în apropierea frontierei cu Ucraina, potrivit Kievului

Rusia a lăsat efective militare în apropierea frontierei sale cu Ucraina după exerciţiile recente, numărul soldaţilor ruşi din zonă totalizând în prezent 90.000, a anunţat miercuri Ministerul Apărării ucrainean, relatează Reuters.

Forţele armate ruse au desfăşurat recent o serie de aplicaţii militare de amploare, la care au luat parte inclusiv trupe aeropurtate.

După aceste exerciţii, militari din cadrul Armatei 41 ruse au rămas la circa 260 kilometri de graniţa cu Ucraina, a precizat Ministerul Apărării ucrainean. ''Ar trebui observat faptul că periodic Federaţia Rusă a recurs la practica transferării şi comasării de unităţi militare pentru a menţine tensiunile în regiune şi presiunea politică asupra statelor vecine'', a explicat ministerul.

În primăvara acestui an, Rusia a provocat îngrijorare la Kiev şi în capitalele occidentale prin deplasarea a peste 100.000 de militari de-a lungul frontierei cu Ucraina, deşi ulterior a ordonat retragerea acestora.

Ministerul Apărării ucrainean a dezminţit luni o informaţie apărută în presă conform căreia Rusia comasează trupe la frontiera sa cu Ucraina, precizând că nu a observat o suplimentare a efectivelor sau a echipamentelor militare.

Site-ul de ştiri politico.eu a relatat că imagini din satelit luate luni au confirmat informaţii recente potrivit cărora Rusia concentrează din nou trupe şi echipament militar la graniţa cu Ucraina.

Imaginile furnizate de compania spaţială americană Maxar Technologies arată aproximativ 1.000 de vehicule militare în apropiere de oraşul rusesc Ielnia, la circa 250 kilometri nord de frontiera ruso-ucraineană.

Kremlinul s-a limitat miercuri să declare că Rusia menţine o prezenţă militară pe teritoriul său acolo unde consideră necesar.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova s-au deteriorat masiv începând din 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, decizie urmată de un conflict între forţele guvernamentale ucrainene şi rebelii separatişti pro-ruşi din estul Ucrainei. În acest conflict şi-au pierdut viaţa aproximativ 14.000 de persoane, potrivit autorităţilor de la Kiev. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

3 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

4 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control

5 Sfârșitul familiei mafiote Ming: China a executat 11 membri ai clanului, inclusiv lideri și moștenitori, vinovați de crime, fraude și trafic de persoa…