Rusia: Putin grațiază două femei condamnate pentru "înaltă trădare"

Rusia: Putin grațiază două femei condamnate pentru "înaltă trădare"

Președintele rus Vladimir Putin a grațiat două femei condamnate pentru "înaltă trădare" după ce acestea trimiseseră SMS-uri informând despre deplasarea tancurilor rusești spre Georgia cu puțin timp înainte de scurtul război între cele două țări în 2008, au anunțat sâmbătă autorități rusești, citate de AFP.

"Determinat de principii umanitare", președintele Putin le-a grațiat pe Annik Kessian și Marina Djandjgava, în două decrete publicate sâmbătă pe site-ul de difuzare oficială a documentelor juridice al autorităților ruse. Decretele urmează să intre în vigoare după zece zile de la publicarea lor.

Ambele fiind locuitoare din Soci, stațiune balneară rusească situată nu departe de frontiera cu Georgia, cele două rusoaice au fost condamnate pentru că trimiseseră SMS-uri unor "prieteni" georgieni, informându-i că văzuseră tancuri rusești staționate în gara orașului lor cu câteva luni înainte de războiul-fulger dintre cele două țări care a avut loc în 2008.

Născută în 1959, Annik Kessian fusese condamnată în august 2015 la opt ani de detenție într-un lagăr, iar Marina Djandjgava — născută în 1958 — fusese condamnată în mai 2014 la 12 ani de lagăr.

Moscova și Tbilisi nu mai întrețin relații diplomatice de la războiul-fulger din august 2008, în cursul căruia Rusia a invadat o parte din Georgia și și-a menținut trupele în două regiuni separatiste georgiene situate la frontiera sa, Osetia de Sud și Abhazia, cărora le-a recunoscut independența.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Citiți, ca să vedeți pe mâinile cui a ajuns România!

2 „Parcă am fi coafeze” / Profesoară, oripilată de cadourile pe care le fac părinții de Sărbători

3 Apropo de războiul din Ucraina, sâmbătă seara, în Târgul de Crăciun din București aveai senzația că ești la Kiev...

4 Cine este interlopul român care l-a transformat pe polițistul care îl păzea în propriul angajat. Apoi, l-a turnat

5 Președintele Bulgariei / Condițiile Austriei pentru primirea României și Bulgariei în „Air Schengen”, inacceptabile