Rusia s-ar pregăti pentru o operațiune terestră în Siria (CNN)

Rusia s-ar pregăti pentru o posibilă operațiune terestră în Siria împotriva adversarilor președintelui Bashar al-Assad, a relatat luni seara postul de televiziune CNN, citând, sub rezerva anonimatului, doi responsabili americani din domeniul apărării.

Potrivit celor mai recente evaluări ale activităților ruse în vestul Siriei, Rusia a deplasat în această regiune mai mulți militari și arme pentru a veni în sprijinul armatei siriene care se pregătește de un atac terestru împotriva forțelor anti-regim.

SUA consideră că 'intensificarea activității Rusiei la sol' în Siria urmărește mai degrabă atacarea tocmai a acestor forțe decât a elementelor Statului Islamic, a indicat unul dintre cei doi responsabili.

Se crede că rușii și-au poziționat armele pentru a putea să sprijine o ofensivă siriană la sol, au declarat cei doi oficiali.

Echipamentele includ mai multe tunuri de artilerie, precum și patru sisteme de lansare multiplă de rachete BM-30 'Smerci', considerate a fi arme extrem de precise. Acest tip de lansatoare sunt capabile de tiruri rapide.

Cu câteva săptămâni în urmă, Rusia a deplasat în jur de șase sisteme de artilerie în portul Latakia.

Militarii americani credeau la început că ar putea fi vorba de apărarea portului, dar cele mai recente mișcări relevă pregătiri pentru o operațiune la sol, posibil în următoarele zile.

Armele rusești au fost reperate la Homs și Idlib și la vest de Idlib, potrivit aceluiași post de televiziune. Nu este clar dacă aceasta va fi poziția lor finală în eventualitatea unor lovituri de artilerie.

Potrivit celor doi responsabili militari americani, Rusia și-a deplasat și echipamente de bruiaj electronic în Siria, ceea ce ar putea oferi Moscovei capacitatea de a bruia avioanele coaliției. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

3 „Aș fi putut să am doar grădinița sau 4 clase”. Aroganța șefului CJ Ilfov, Hubert Thuma, în scandalul CV-ului: „Am fost ales de oameni”

4 Dezvăluirile unui fost ofițer KGB din culisele presupusei acțiuni de kompromat împotriva lui Trump la Moscova

5 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”