Rusia trimite acasă 170.000 de moldoveni care au depăşit termenul de şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse

Rusia trimite acasă 170.000 de moldoveni care au depăşit termenul de şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse

Cetăţenii moldovenii care au depăşit termenul de şedere pe teritoriul Federaţiei Ruse se pot întoarce în Republica Moldova fără a fi sancţionaţi în următoarele condiţii: să revină în Republica Moldova în perioada 1 ianuarie - 24 februarie şi să nu se întoarcă în Rusia mai devreme de luna martie, relatează portalul Deschide.md, citând un comunicat difuzat luni de Ministerul de Interne rus.

Potrivit observatorilor de la Chişinău, faptul că cetăţeni moldoveni pot fi absolviţi de anumite sancţiuni numai în cazul în care respectă termenii anunţaţi de partea rusă sugerează că Moscova îi trimite pe moldoveni acasă ca să participe la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 în speranţa că aceştia vor vota pentru 'protejaţii săi' din Republica Moldova, scrie sursa citată.

Deschide.md adaugă totodată că, de altfel, Ministerul de Interne rus a subliniat în comunicatul său că a luat această măsură la 'rugămintea preşedintelui Igor Dodon'.

Decizia autorităţilor ruse intervine după ce Igor Dodon a avut o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin la sfârşitul lunii octombrie, în cadrul căreia s-a convenit asupra acestei măsuri.

Dodon a ţinut să mulţumească conducerii de la Kremlin pentru sprijinul acordat. 'Îmi exprim recunoştinţa faţă de conducerea rusă pentru măsurile concrete întreprinse cu privire la realizarea înţelegerilor la care am ajuns cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în timpul vizitei mele oficiale în Rusia, în perioada 31 octombrie - 1 noiembrie', scrie el într-o postare pe Facebook, citată de presa de peste Prut.

Numeroşi oficiali de la Chişinău au apreciat că această decizie, luată de comun acord între Putin şi Dodon, este doar o strategie a preşedintelui moldovean pentru a obţine mai multe voturi la alegerile parlamentare din 24 februarie.

Preşedintele moldovean a confirmat în weekend că va participa la alegerile parlamentare pe listele Partidului Socialiştilor (de stânga, prorus), chiar dacă anterior şeful legislativului de la Chişinău, Andrian Candu, declarase că Dodon, în calitate de preşedinte al republicii, nu are acest drept, potrivit Radio Chişinău.

Conform unei decizii a Curţii Constituţionale din decembrie 2017, preşedintele republicii nu poate fi membru de partid şi nu poate promova interesele unei formaţiuni politice, iar acest lucru a fost invocat de mai multe ori de şeful legislativului, Andrian Candu, ca reacţie la acţiunile electorale ale lui Dodon, potrivit Deschide.md. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu; editor online: Magdalena Tănăsescu)

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Președintele, reacție la numirile politice din Mureș: Este inacceptabil să fie promovați mediocri, impostori, …

2 BREAKING Condamnări grele cu închisoare într-un dosar de retrocedări ilegale: Crinuța Dumitrean – 6 ani, Marko…

3 ULTIMA ORĂ Alte două Consilii Județene conduse de PNL construiesc singure un drum expres. Maramureș și Sălaj a…

4 Proiecție pentru parlamentare furnizată de Rareș Bogdan: PNL, USR și PMP, majoritate stabilă, de peste 60%. Pr…

5 Rareș Bogdan despre scandalul numirilor politice: „Vom lua o decizie extrem de dură. Propunerea mea a fost rad…