Rusia: Un tribunal moscovit plasează în detenţie o figură proeminentă a opoziţiei

Un tribunal l-a suspendat luni pe Ilia Iaşin, un politician de opoziţie din Moscova, înaintea noilor proteste împotriva arestării liderului opoziţiei ruse Alexei Navalnîi, informează dpa.

Politicianul a fost condamnat la zece zile de detenţie pentru că nu a respectat ordinul de duminică al poliţiei la protestele neautorizate împotriva preşedintelui Vladimir Putin şi a arestării lui Navalnîi, a informat avocatul său.

Iaşin îl sprijină pe Navalnîi, care urmează să compară marţi în faţa judecătorilor. El este vizat de mai multe proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic. Potrivit avocatei sale, opozantul riscă ''în jur de doi ani şi jumătate'' de închisoare cu executare pentru încălcarea condiţiilor unei condamnări la trei ani şi jumătate de detenţie cu suspendare din 2014. Echipa lui Navalnîi a îndemnat populaţia să vină să protesteze în faţa tribunalului pentru a-l sprijini.

Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmiş, a fost condamnată luni la arest la domiciliu până pe 23 martie, după ce a fost reţinută câteva zile într-un alt proces. Printre restricţiile impuse în perioada arestului la domiciliu se numără şi interzicerea comunicării prin internet. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet