Rușii caută pe Google „cum să fugi din Rusia” și „cum să scapi de armată”, de teamă că Putin va anunța mobilizare generală

Rușii caută pe Google „cum să fugi din Rusia” și „cum să scapi de armată”, de teamă că Putin va anunța mobilizare generală

Așteptând discursul către națiune al lui Vladimir Putin, anunțat pentru marți seara, la ora 20:00, dar amânat pentru miercuri, rușii au căutat informații despre cum pot pleca din țară și cum pot evita să fie luați în amată, în caz de mobilizare generală.

Adresarea către națiune a lui Putin, prima de la începutul invaziei în Ucraina, a fost anunțată în ziua în care 4 regiuni din Ucraina ocupată au spus că vor face referendumuri de alipire la Rusia. Totuși, Ucraina a reușit să recucerească numeroase localități ocupate de ruși la începutul războiului, într-o contraofensivă surprinzătoare și încununată de succes.

Situația de pe frontul din Ucraina i-a făcut pe unii oficiali occidentali – și pe mulți dintre ruși - să se aștepte ca Putin să anunțe o mobilizare generală, pentru a întări trupele din Ucraina.

În aceste condiții, au explodat căutările pe Google Rusia pentru expresii precum „mobilizare”, „cum poți pleca din Rusia”, „cum poți pleca din Rusia 2022”, „adresarea lui Putin”, „cum poți scăpa de armată”.

Tot ieri, parlamentarii ruși au adoptat un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru dezertarea și predarea voluntară în timp de război. Potrivit legii, rușii riscă acum o pedeapsă de până la 10 ani pentru dezertare și de până la 15 ani pentru jaf în timpul conflictului armat.

Un alt amendament introduce o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani pentru cei care refuză să meargă la luptă sau să îndeplinească ordinul unui ofițer.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

3 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…