
S-a deschis tronsonul Focșani–Adjud al Autostrăzii A7. Când vor putea românii circula de la București la Pașcani pe autostradă
Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că marți, 23 decembrie, s-a deschis circulația pe tronsonul Focșani–Adjud al Autostrăzii A7.
Odată cu deschiderea acestui tronson, adaugă Cristian Pistol, România atinge borna de 1.418 km.
„S-a deschis circulația pe A7 Focșani - Adjud! Imagini în timp real cu primele mașini care intră pe noii kilometri de autostradă. De astăzi se circulă continuu de la București la Adjud (aproximativ 250 km pe A7 și A3).
Odată cu acest sector, infrastructura rutieră de mare viteză din România atinge borna de 1.418 km! Este o investiție vitală pentru economia Moldovei, care primește o șansă istorică la dezvoltare”, transmite directorul CNAIR.
Acesta precizează că lucrările continuă pe restul de 124 km ai A7, iar, începând cu 2026, românii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la București la Pașcani (372 km).
Tronsonul Focșani-Adjud face parte din lotul 4 Focșani-Bacău (95 de kilometri) al Autostrăzii A7, scrie site-ul 130km , care monitorizează stadiul lucrărilor autostrăzilor.
Această secțiune este împărțită în trei loturi.
- Lotul 1 Focșani-Domnești Târg (35,6 km) a fost atribuit în noiembrie 2022 consorțiului Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL, cu o durată de execuție de 30 de luni, iar contractul a fost semnat în decembrie 2022.
- Lotul 2 Domnești Târg-Răcăciuni (38,78km) a fost atribuit aceluiași consorțiu, desemnat în noiembrie 2022, cu o durată de execuție de 30 de luni, iar contractul a fost semnat în decembrie 2022.
- Lotul 3 Răcăciuni - Bacău, (21,52 km), a fost atribuit aceluiași consorțiu, desemnat în noiembrie 2022, cu o durată de execuție de 30 de luni, iar contractul a fost semnat în decembrie 2022.
Prețul pentru toate cele trei loturi este de 6.5 miliarde de lei, fără TVA.
„Pro Infrastructură”, despre „aspectele urâte” ale proiectului
Cu o zi înainte, Asociația „Pro Infrastructură” vorbea despre problemele mai puțin vizibile ale proiectului, descrise drept „aspectele urâte”, legate de lipsa de capacitate a constructorului UMB, pentru care organizația afirmă că și-a asumat „înjurături primite pe nedrept”
Potrivit asociației, cele trei contracte de pe A7 Focșani-Bacău au fost semnate în 15.12.2022, iar celelalte trei de pe Bacău-Pașcani s-au parafat în 15.02.2023.
Lucrările au început în 29 martie 2023 pe tronsonul Focșani–Domnești și la începutul lunii mai 2023 pe celelalte cinci loturi. Toate tronsoanele au termen de execuție de 30 de luni, fără etapă de proiectare.
„Astfel, termenele contractuale de finalizare inițiale sunt septembrie 2025 pe Focșani-Domnești, respectiv noiembrie 2025 pe toate celelalte cinci sectoare de la Domnești la Pașcani. Întârzierile dincolo de Adjud sunt mari și foarte mari.
Dacă până la Răcăciuni nu mai este mult de muncă, iar lotul 3 până la sud de Bacău se apropie de 70% stadiu fizic, progresul pe ultimele trei tronsoane dincolo de Bacău abia dacă trece momentan de 40%”, adaugă „Pro Infrastructură.
Asociația subliniază că, deși Autostrada A7 ar fi trebuit să ajungă deja la Pașcani, cei 124 de kilometri rămași vor fi deschiși etapizat, în cel mai optimist scenariu.
Sursa: adevarul.ro
