„Să vă aduceți oameni de la voi din țară să lucreze pe 2000 de lei plus bonuri!”/Val de reacții negative după un anunț de angajare al IKEA Timișoara

„Să vă aduceți oameni de la voi din țară să lucreze pe 2000 de lei plus bonuri!”/Val de reacții negative după un anunț de angajare al IKEA Timișoara

Consultantul în afaceri Doru Șupeală semnalează pe site-ul său modul în care au reacționat mai mulți bănățeni la un anunț de angajare al IKEA pentru noul magazin din Timișoara.

IKEA se pregătește să deschidă al treilea magazin din România, la Timișoara și a început o amplă campanie de recrutare. Anunțurile publicate pe diverse platforme au fost citite de către oameni, iar la anunțurile distribuite pe Facebook au apărut zilele acestea și comentariile oamenilor.

Cele mai multe reacții ale bănățenilor, apărute în ultima săptămână, sunt foarte critice și revoltate la adresa propunerilor financiare incluse în anunțurile de angajare sau aflate de către candidați în urma interviurilor cu recrutorii. Oamenii pur și simplu iau în derâdere și în bătaie de joc propunerile de angajare formulate de IKEA. Și pe bună dreptate.

Cele mai multe comentarii menționează oferte salariale de 1800-2000 de lei net, plus bonuri de masă și sunt considerate de oameni absolut inacceptabile, în condițiile costurilor actuale ale vieții în zonă. Am observat că în unele dintre anunțurile publicate de IKEA, oferta salarială a fost eliminată, nemaifiind menționată vreo sumă.

Pun aici link spre postarea IKEA la care s-au adunat comentariile oamenilor, dar pentru siguranță preiau comentariile oamenilor și sub formă de text și imagini, fiindcă am motive să cred că linkul respectiv nu va mai fi accesibil foarte curând ?.

De menționat că magazinul de la Timișoara trebuia să fie deja deschis, conform planurilor inițiale ale retailerului suedez, însă deschiderea a fost amânată , unul dintre motive fiind faptul că recrutorii firmei nu au reușit încă să găsească cei peste 250 de angajați de care este nevoie pentru operarea magazinului.

Echipa de management a magazinului este recrutată și plătită încă din aprilie 2022 , iar șefa de magazin italiancă este numită încă din iulie 2021 , dar pare a fi destul de inconștientă de nevoia de a formula o ofertă de angajare decentă pentru oamenii din zonă.

La cum arată oferta financiară de angajare, tind să dau dreptate unuia dintre timișorenii care comentează și spune că la așa salarii nu vor deschide nici de Crăciun în 2025.

Mă bucur că putem publica acest studiu de caz, fiindcă el demonstrează cum un management local absolut incompetent poate să compromită reputația și credibilitatea unei companii care are pe plan global o imagine foarte bună.

Totodată, este o lecție pentru orice manager și recrutor care crede că mai poate păstra secretă oferta salarială și care își închipuie că oamenii nu vor găsi căile cele mai originale și de impact pentru a îi face de râs pe angajatorii care fac oferte de angajare în bătaie de joc.

Iată o parte din comentariile oamenilor, nu le-am menționat numele, dar le regăsiți în mare parte în fotografiile de la finalul articolului:

Poate sclavi, nu muncitori!

După ce îți plătești transportul, s-ar putea să îi rămână și ceva pentru mâncare.

Marș pe 2000 de lei! Chemați austriecii care au tăiat pădurile României!

Voi oferiți 2000 de lei … Și într-o lună îți trebuie minim 5000 de lei.

Radio Erevan spune că plătiți cel mai slab de pe piață și în condițiile astea poate deschideți doar de Craciun! 2025!

Ikea a crezut că in vestul țării sunt oameni care vor munci pe 1800 de lei, sau înșelat amarnic, aici lumea e mai deșteaptă și nu acceptă nimeni oferta lor.

Vine bunica mea la angajare, numai că trebuie să îi încălziți puțin picioarele, că e moartă de mult.

Să vă aduceți oameni de la voi din țară să lucreze pe 2000 de lei plus bonuri!

Hai să fim colegi pe 1800 de lei!

Casierița in Spania la supermarket câștigi 1500 de euro !! Rușine România !!!

La buticurile din zonă salariile sunt mai mari, iluștrilor!

Tot cu 2000 de lei veniți? Iar nu vreți să deschideți magazinul?

Nu, Ikea, nu în condițiile menționate de voi. Mulțam fain!

Oare reclama asta lucrează și în Bangladesh? Poate acolo găsiți doritori ?

2000 lei? A sunta 2010 și își vrea gluma înapoi, + inflația!

Iar postați? Se știe! Salarii mici! Știu toți oamenii din oraș!

La ce salarii oferă, eu cred că au rămas în urmă cu salarizarea, de pe vremea când au cumpărat terenul.

Nasol! A aflat lumea de oferta voastră salarială.Nici măcar careva din cele cinci județe care muncesc în Timișoara nu va veni. Eventual mutați magazinul într-o zonă mai săracă a României. Și cumpărăm tot noi, online ? ! Dacă totuși plecați, luați-vă și sensul giratoriu de acolo!

Nu vă e rușine? Cu salariul ăsta găsiți mulți proști?

Ikea, marș acasă!

Ikea, viitorul JYSK? Nu, mulțumesc, nu vreau în bombe.

Glumeee! Dacă salariile încep de la 10000 de ron, mă mai gândesc.

Începeți cu 3000 lei net pe lună + bonuri de masă și gata, după câteva luni în funcție de performanță și interes le mai măriți. Dar nu 2300… PS: Haida odată cu deschiderea magazinului că am lista plină și aveți un tarif la livrarea la domiciliu de vorbești singur…

Exact cât dă Momax atât dați și voi. Prețuri ca pe dincolo, salarii ca la noi. Deja ați pierdut o groază de bani în lunile astea că nu dați 100 de euro în plus față de concurență.

Nici n-aș cumpăra de la voi, darmite să mai și slugăresc pentru voi!

Ei oferă 2000 de lei, dar un paznic de la firma care păzește la ei are 3000 de lei.

Cel mai slab plătiți, voi vreți să muncim gratis? Mergeți în țara voastră și continuați-vă acolo afacerea.

Rușine. Rușine. Marș acasă la voi cu salariile oferite.

De ce oferiți salarii atât de mici? Trebuie să aveți în vedere și posibilitățile de trai pe care le oferă salariile voastre. La sumele de bani oferite de voi, viața unui angajat nu poate fi decât mizerabilă.

Să vă ardă Dumnezeu pe rug!

Dacă nu greșesc, de la 1 ianuarie 2023 salariul minim net este 2530 lei.

Propunerea IKEA nu doar că este tratată pe bună dreptate cu ironie, dar este și hackuită de câțiva antreprenori locali. Unii angajatori din zonă s-au gândit, foarte creativ, să se folosească de anunțul plătit al retailerului suedez și au plasat între comentarii câteva oferte de angajare cu salarii și condiții mult superioare.

În aceeași zonă, angajăm în sectorul ambalare producție panificație cu 3000 de lei net pe card + 400 lei bonuri de masă pe card + 2 pâini pe ziua lucrată. Diferența este că prin rotație se lucrează și în schimb de noapte.

Sau altul:

Ofer joburi cu salarii cuprinse între 3300-5000 de lei net. Detalii în privat, scrie Raul Raul.

Sunt curios de comentariile voastre: cum evaluați competența managerilor magazinului IKEA Timișoara, care nu doar că nu reușesc să deschidă magazinul la timp și deci pierd sume uriașe din încasările potențiale, dar și compromit reputația companiei, provocând o astfel de reacție de revoltă, publică, față de ofertele de angajare pe care le-au formulat?

***

Și acum imaginile cu comentariile oamenilor, în cazul în care cei care au publicat anunțurile de pe Facebook se gândesc că ar fi bine să le șteargă ?:


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 Așa o fi?

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Sondaj Avangarde / Firea a început să recupereze teren... Piedone, în cădere liberă