Sabrina Voinea poate recupera bronzul care i s-a luat pe nedrept: precedentul care ne dă speranțe

Sabrina Voinea poate recupera bronzul care i s-a luat pe nedrept: precedentul care ne dă speranțe

România s-a mobilizat în încercarea de a „repara“ nedreptatea care i s-a făcut Sabrinei Voinea în finala olimpică la sol. Premierul Marcel Ciolacu va boicota ceremonia de încheiere a Jocurilor , iar COSR, FRG și ANS au cerut și au obținut reanalizarea cazului. Și avem motive de optimism.

Sabrina Voinea, în așteptarea unei decizii favorabile după o mare nedreptate. CAPTURA TVR

Sabrina Voinea, în așteptarea unei decizii favorabile după o mare nedreptate. CAPTURA TVR

Eurosport a amintit de un precedent fericit care ne demonstrează că, indiferent de momentul anunțării verdictului, sunt șanse ca Sabrina Voinea să primească bronzul „furat“.

La precedenta ediție a Jocurilor, cea de iarnă, găzduită în 2022 de Beijing, a existat un caz remarcabil la schi. Aici, elvețianca Fanny Smith a fost deposedată de bronz, după ce comisarii cursei au considerat că ea și-a obstrucționat rivala, Daniela Maier (Germania). Smith a contestat această decizie, s-a dus la TAS și, ulterior, după 9 zile, a intrat în posesia bronzului pierdut. De notat că s-au acordat, de fapt, două medalii de bronz. Una pentru nemțoaica Daniela Maier, după cursa în care Fanny Smith a fost penalizată și retrogradată pe 4, și alta pentru sportiva din Elveția, după decizia favorabilă primită la TAS.

Clasamentul finalei de la sol

1. Rebeca Andrade (Brazilia) 14,166

2. Simone Biles (SUA) 14,133

3. Jordan Chiles (SUA) 13,766

4. Ana Maria Bărbosu (România) 13,700

5. Sabrina Maneca-Voinea (România) 13,700

6. Alice D'Amato (Italia) 13,600

7. Rina Kishi (Japonia) 13,166

8. Yushan Ou (China) 13,000

9. Manila Esposito (Italia) 12,133

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski