Sălaj: Lucian Bode, reconfirmat în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL

Lucian Bode a fost reales în funcţia de preşedinte al filialei judeţene Sălaj a PNL, sâmbătă, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean de Coordonare, eveniment la care au fost prezenţi premierul Florin Cîţu, preşedintele PNL, Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele Raluca Turcan, alţi lideri ai PNL, preşedinţi ai unor filiale judeţene din ţară şi peste 300 de liberali din judeţ.

Actualul ministru de Interne a fost singurul candidat pentru funcţia pe care o ocupă din 2014.

"Am venit astăzi aici să susţin un prieten, dar şi un profesionist, un om care şi-a făcut treaba de fiecare dată, unde a fost, ca politician, ca preşedinte al PNL Sălaj, la Ministerul Transporturilor sau la Ministerul Afacerilor Interne. (...) Suntem împreună o echipă, o echipă puternică, care mergem mai departe pentru a câştiga preşedinţia PNL pe 25 septembrie", a declarat, la finalul şedinţei, premierul Florin Cîţu.

Într-un bilanţ al activităţii din ultimul mandat, Lucian Bode a arătat faptul că, la alegerile din 2020, PNL Sălaj şi-a impus candidaţii la funcţia de primar în 27 de UAT-uri din totalul de 61, a câştigat un număr mai mare de consilieri locali şi judeţeni ca în 2016 şi a obţinut, în alianţă cu USR-PLUS, preşedinţia Consiliului Judeţean Sălaj, prin Dinu Iancu Sălăjanu.

"Dragi liberali sălăjeni, au fost patru ani de muncă serioasă şi dedicare, axată pe proiecte concrete de dezvoltare pentru materializarea cărora aţi pus suflet şi aţi investit timp şi energie. Valoarea proiectului Sălajul liberal stă în parteneriatul onest cu cetăţenii şi în angajamentul de mai bine. Vom duce acest proiect într-o nouă etapă şi vom avea suportul guvernului Florin Cîţu care sprijină comunităţile locale care au un plan de dezvoltare sustenabil şi durabil. Sălajul liberal a parcurs o parte din acest drum, dar nu şi-a atins potenţialul maxim. Anul 2024 va fi momentul de împlinire totală, iar pentru asta trebuie să fim uniţi şi articulaţi în acţiuni", a precizat Lucian Bode.

În urma alegerilor de sâmbătă, echipa de conducere a PNL Sălaj este completată de Dinu Iancu Sălăjanu, în calitate de prim-vicepreşedinte pe domeniul Politici publice şi subprefectul Virgil Ţurcaş, prim-vicepreşedinte Strategii politice şi Comunicare.

În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost aleşi şi opt vicepreşedinţi. De asemenea, preşedinte al Comisiei Judeţene de Revizie şi Cenzori a fost desemnat Flaviu Ciortea, Dorin Urs va conduce Comisia de Onoare şi Arbitraj, iar Cristian Pop va fi trezorier pentru următorii patru ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel

5 „Nu exclud un război cu China” / Propagandistul lui Putin critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații mil…