SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 martie

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 martie

Ortodoxe
Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

Greco-catolice
Sf. m. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc

Romano-catolice
Ss. Cunegunda, împ.; Marin, ostaş m.


Sfinţii Mucenici Eutropie, Cleonic şi Vasilisc sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 3 martie.

Cei trei Sfinţi Mucenici au trăit în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305). Erau ostaşi şi prieteni apropiaţi ai Sfântului Mucenic Teodor Tiron, pomenit la 17 februarie. După sfârşitul Sfântului Tiron, în cetatea Amasiei, Sfinţii Eutropie, Cleonic şi Vasilisc au rămas în temniţă pentru faptul că erau creştini şi îşi mărturiseau credinţa.

Vasilisc era şi nepot al Sfântului Teodor, iar Eutropie era frate cu Cleonic şi erau de neam din Capadocia.

Guvernatorul oraşului Amasea din Capadocia a cerut celor trei prizonieri să renunţe la credinţa creştină. Ei însă au mărturisit cu hotărâre pe Hristos şi au fost supuşi la chinuri grele.

Sfântul Eutropie a fost adus din închisoare în faţa guvernatorului atunci când acesta se afla la masă şi a fost rugat nu să jertfească zeilor, numai să spună înaintea poporului că a făcut acest lucru şi pentru această mărturie mincinoasă ar fi primit mult aur şi argint şi haine scumpe. Sfântul mucenic s-a împotrivit spunând că scris este: "Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul îşi va pierde?".

Îl îndemna demnitarul şi cei care erau împrejurul lui să se aşeze la masă, dar el nu voia.

"Şi iarăşi îi ziceau cei ce şedeau: 'Şezi, Eutropie, împreună cu noi, de mănâncă şi bea şi ascultă pe voievod'. Sfântul a răspuns: "Să nu-mi fie mie, robul lui Hristos, să şed împreună cu necuraţii, pentru că grăieşte proorocul David: Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut. Şi iarăşi: N-am şezut în adunarea deşertăciunii şi nu voi intra cu călcătorii de lege. Şi iarăşi, alt prooroc vesteşte: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă deosebiţi, grăieşte Domnul. Să nu vă atingeţi de necurăţia lor, că Eu vă voi primi pe voi. Şi Scriptura grăieşte iarăşi: 'Cel ce umblă cu sfinţii, se va sfinţi, iar cel ce umblă cu necuraţii, este părtaş al lor'" (Vieţile Sfinţilor).

În ziua de 3 martie, Sfinţii Eutropie şi Cleonic au fost crucificaţi în oraşul Pontine Amasea (Asia Mică), iar Sfântul Vasilisc a fost omorât pe 22 mai în oraşul Comana. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

4 VIDEO Voi ați văzut ce se întâmplă cu mașinile electrice în Germania?

5 „Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”