Este adevărat, în ultimele săptămâni s-au constatat diferențe de vederi în interiorul taberei occidentale cu privire la condițiile păcii. În același timp, livrările de armament greu către Ucraina continuă și este posibil ca acestea să schimbe cursul confruntării în următoarele săptămâni și luni.

Da, Rusia continuă să distrugă și să aducă tot mai multe trupe pe teatrul de război. Dar aceasta nu poate schimba tendințele deja vizibile și care își vor lăsa amprenta asupra mersului lumii, indiferent de evoluțiile de pe terenul de luptă.

Suedia și Finlanda abandonează neutralitatea și cer aderarea la NATO

Este un fapt cu adevărat istoric. Suedia iese dintr-o neutralitate de 200 de ani pentru a se alătura taberei nord-atlantice.

În timp ce vecina sa, Finlanda, renunță la politica ambivalentă față de URSS și Rusia, în schimbul căreia și-a menținut sistemul politic și economic liberal, după Cel de-al Doilea Război Mondial.

De facto, cele două națiuni scandinave au fost considerate tot timpul ca fiind parte a lumii occidentale. În același timp, ele s-au mândrit mereu cu neutralitatea și pacifismul lor.

Dar atât la Stockholm cât și la Helsinki se discuta de mai mult timp cel puțin despre apropierea de NATO dacă nu chiar despre o aderare propriu-zisă.

Suedia și Finlanda au privit cu foarte multă teamă la creșterea agresivității Rusiei lui Putin. Anexarea Crimeei din 2014 a fost un prim semnal de alarmă, iar cele două guverne au trecut ime-diat la modernizarea armatelor. Opiniile publice rămâneau, însă, atașate ideii de neutralitate.

Până la invadarea Ucrainei, care a răsturnat totul. O schimbare de atitudine atât de bruscă în rândul a două națiuni democratice își găsește cu greu corespondent în istoria modernă. Rusia a reușit.

Danemarca iese din euroscepticism

La 1 iunie, danezii votau, în proporție de 67%, pentru aderarea la Politica de Apărare a Uniunii Europene.

În 1992, danezii s-au opus Tratatului de la Maastricht, care a a transformat Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană, planificând, printre altele, apariția monedei comune.

Pentru a permite totuși intrarea în vigoare a Tratatului, danezii au aceptat în cele din urmă un compromis care le oferea mai multe derogări.

În baza lor, Danemarca a respins moneda unică, iar în 2015 s-a opus cooperării europene în domeniul justiției și afacerilor interne.

Acum, danezii au recurs la gestul invers și renunță, din proprie voință, la una dintre excepții, prin aderarea la politica europeană de apărare.

Stat membru al Uniunii Europene din 1972, Danemarca a fost caracterizată, în ultimele două decenii, de un pronunțat euroscepticism dovedind, pe de altă parte, un puternic angajament atlantist.

Iată că, de această dată, Danemarca se alătură unei forme de cooperare militară și strategică din cadrul Uniunii Europene, dând astfel mesajul că apărarea europeană este complementară Alianței Atlantice, nu opusă. Rușii au ajutat la această clarificare.

Polonia revine în tabăra europeană

După ce, la 28 mai, Seimul de la Varșovia a votat desființarea controversatei camere disciplinare, care putea pedepsi sau demite orice magistrat, Comisia Europeană a aprobat – în sfârșit – PNRR-ul polonez.

Astfel, este deschisă calea pentru ca Polonia să poată primi cele 35 de miliarde de euro, sub formă de granturi și împrumuturi, sume necesare refacerii economiei după criza sanitară.

Momentul marchează o revenire a Poloniei la masa Europei „frecventabile“, iar aceasta nu poate fi desprinsă de războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Polonia se află în „prima linie“ în raport cu războiul, a fost afectată din plin de criza refugiaților și este un sprijinitor puternic al Ucrainei, inclusiv în privința aprovizionării cu echipamente de război sau a facilitării exporturilor.

Este adevărat, la inițiativa unor europarlamentari din grupul Renew Europe, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen ar putea trece printr-o moțiune de cenzură în urma deciziei de a aproba PNRR-ul Poloniei.

Dar decizia strategică este pe masă: Polonia este un aliat puternic al Vestului, în contextul războiului, iar Varșovia este gata să devină mai flexibilă. O evoluție la care puțini se așteptau în urmă cu câteva luni. Rușii au făcut-o posibilă.

Ungaria, tot mai izolată în Europa: pericolul Articolului 7

În privința relațiilor din interiorul Uniunii Europene, Ungaria se află acum la polul opus în raport cu Polonia. Politica pro-rusă a guvernului lui Viktor Orban i-a exasperat pe cei de la Varșovia, care au văzut în agresiunea declanșată de Kremlin o adevărată amenințare existențială.

S-a rupt astfel – cu zgomot – un parteneriat de lungă durată în centrul Europei, între două guverne iliberale. Și, odată cu venirea la putere a unui guvern liberal în Cehia, am asistat la prăbușirea Grupului Vișegrad (V4), care, din motorul liberalismului în Europa Centrală și de Est, în anii 1990-2000, a devenit simbolul iliberalismului și euroscepticismului, în ultimul deceniu.

În ultimii ani, Ungaria și Polonia s-au sprijinit reciproc în Consiliul European, zădărnicind astfel adoptarea de sancțiuni pentru cele două guverne, din cauza încălcării normelor referitoare la democrație și statul de drept.

Acum, Ungaria nu doar că a rămas singurul stat membru al UE cu PNRR-ul încă blocat la Comisia Europeană, dar împotriva sa a fost declanșat și mecanismul de condiționalitate a fondurilor europene de statul de drept. Budapesta are în față perspectiva sumbră de a nu mai primi niciun cent de la Comisia Europeană.

Mai rău, ruptura de Polonia – pe care vizita la Varșovia a noii președinte ungare Katalin Novak nu a reușit să o repare – poate veni cu ceva și mai rău pentru Budapesta decât tăierea banilor europeni: izolarea în cazul declanșării Articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea merge până la pierderea dreptului de vot în Consiliu.

În condițiile în care aliații europeni sunt și așa exasperați de atitudinea Budapestei în contextul războiului, ruptura de aliatul polonez poate aduce Ungaria într-o situație limită.

Serbia, lăsată singură până și de vecinii ei

Refuzul Macedoniei de Nord, a Muntenegrului și Bulgariei de a permite survolul pentru aeronava ministrului rus de Externe Serghei Lavrov este extrem de semnificativ.

Nu doar că au zădărnicit vizita programată la Belgrad, în 7 iunie, dar au transmis un mesaj clar: respingem intențiile Kremlinului de a destabiliza Balcanii.

Lavrov plănuia să vină la Belgrad cu un mesaj puternic de susținere a liderului separatist bosniac Milorad Dodik. Pentru Kremlin, declanșarea unui conflict în Balcanii de Vest ar fi un mare avantaj, pentru că ar distrage atenția europenilor de la războiul din Ucraina.

Dar atitudinea agresivă a Moscovei s-a lovit de rezistența a trei mici națiuni și a scos în evidență izolarea Serbiei, singurul aliat din Balcani.

Statele central-asiatice, tot mai reticente față de Kremlin

De la izbucnirea invaziei rusești în Ucraina, mai multe țări din Asia Centrală s-au distanțat de Moscova, arată o recentă analiză a rețelei tv France 24.

De la declanșarea invaziei, Kazahstanul și alte țări din regiune au sugerat prin numeroase gesturi distanțarea lor de puternicul lor aliat și vecin.

Manifestații pro-Ucraina s-au organizat, de exemplu, în Kazahstan, acolo unde adunările publice sunt strict controlate și unde, în decembrie, Rusia a intervenit brutal pentru a pune capăt unei revolte populare.

Uzbekistanul și Kazahstanul au trimis câteva zeci de tone de ajutor umanitar la Kiev, în principal materiale medicale. Ambele țări, care au relații bune cu Ucraina, nu recunosc independența celor două republici autoproclamate Donețk și Luhansk.

Îngrijorări se fac resimțite și în alte republici central-asiatice unde, după invazia rusă, o întrebare persistă: nu cumva, următorul va fi cineva dintre noi?

Un lucru e clar: după 24 februarie, în Asia Centrală, teama a luat locul atitudinii până acum binevoitoare sau măcar ambivalente față de Moscova.