Satu Mare: Doi bătrâni ucişi în propria locuinţă; suspectul - reţinut

Un bărbat de 42 de ani dintr-o comună din Satu Mare a fost reţinut fiind acuzat că a ucis doi bătrâni - soţ şi soţie - în locuinţa lor.

Potrivit IPJ Satu Mare, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că în localitatea Târşolţ au fost găsite, în locuinţa unde domiciliau, 2 persoane decedate. Este vorba despre un bărbat de 88 de ani şi soţia acestuia, de 76 de ani.

La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, medic legist, poliţişti criminalişti şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, care au constatat faptul că aspectele semnalate se confirmă.

În urma activităţilor desfăşurate, persoana bănuită de omor a fost identificată.

Procurorul de caz a emis mandat de reţinere pentru 24 de ore.

Bărbatul, de 42 de ani, din Târşolţ, urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea propunerii unei măsuri preventive.

Se efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet