Satu Mare: Tunisieni reţinuţi cu focuri de armă pe frontiera cu Ungaria

Doi tunisieni au fost prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal din România în Ungaria, Poliţia de Frontieră fiind nevoită să tragă două focuri de avertisment, informează un comunicat de presă transmis duminică de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră au depistat în zona localităţii de frontieră Oar, din judeţul Satu Mare, doi cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

"Deoarece persoanele în cauză se îndreptau, pe jos, spre graniţa cu Ungaria, au fost somate să se oprească, însă acestea nu s-au supus somaţiei, fapt pentru care au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare, conform prevederilor legale. Drept urmare, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră cu Ungaria, în cooperare cu poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Berveni, cei doi bărbaţi au fost opriţi şi conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt din Tunisia, în vârstă de 29 şi, respectiv, 38 de ani, având intenţia de a trece ilegal frontiera în Ungaria", precizează ITPF.

Cei doi sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /