Scandal sexual în China! La cel mai înalt nivel!

Jucătoarea de tenis Shuai Peng, fosta numărul 14 mondial şi câştigătoare a turneelor de la Roland Garros şi Wimbledon la dublu, l-a acuzat pe fostul vicepremier Zhang Gaoli că a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, în urmă cu trei ani, informează News.ro, care citează AFP.

Dezvăluirile sportivei au fost cenzurate pe Internet de autorităţile chineze. Pe reţeaua de socializare Weibo, Shuai Peng a susţinut, marţi, că a întreţinut relaţii sexuale forţate cu fostul vicepremier Zhang Gaoli, la casa acestuia din urmă, în urmă cu trei ani.

Această mărturie a fost ştearsă rapid de cenzura chineză, la fel reacţiile la subiect, care s-au răspândit rapid. Căutările, atât pentru numele Peng Shuai, cât şi Zhang Gaoli, au fost blocate pe Weibo şi pe motorul de căutare Baidu, începând de joi.

În postarea sa, Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, a spus că Zhang a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el după ce au jucat tenis. „Am fost foarte speriată. În după-amiaza aceea, am refuzat mai întâi. Nu m-am putut opri din plâns. De frică (…) am cedat şi am făcut sex”, a spus ea.

Ea a adaugat că soţia liderului ştia despre asta şi „a fost de pază afară”. Peng spune că mai târziu a devenit amanta lui Zhang, până la o ceartă care a avut loc săptămâna trecută. Ea precizat că nu are dovezi care să-şi susţină afirmaţiile. „Întotdeauna ţi-a fost teamă că ascund un aparat de înregistrat. Cu siguranţă vei nega sau vei ajunge până acolo încât să mă ataci”, a scris ea, adresându-se persoanei în cauză.

Fost numărul unu mondial la dublu, Shuai Peng se află în prezent pe locul 189 în clasamentul WTA de dublu şi 248 la simplu. În 2018, ea a primit o suspendare de şase luni şi o amendă de 10.000 de dolari pentru că a încercat, cu un an înainte, să-şi forţeze partenera de dublu să se retragă de la Wimbledon, în schimbul unei sume de bani. Peng ar fi dorit să-şi schimbe, astfel, partenera de dublu după ce perioada de înscriere a expirat.

Zhang Gaoli, cu vârsta în jur de 75 de ani, a fost până la începutul lui 2018 membru permanent al biroului politic al Partidului Comunist Chinez şi, ca atare, unul dintre cei mai puternici şapte bărbaţi din China. El este considerat un apropiat al premierul Li Keqiang.

China a cunoscut o versiune foarte „sterilizată” a mişcării MeToo încă din 2018, cu acuzaţii de hărţuire sexuală care au vizat vedete ale muzicii sau ale micului ecran, dar niciodată politicieni, până acum.


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet