Scârbele dracului! Senatorii juriști au amânat încă o dată decizia în cazul Tăriceanu! Faptele se prescriu la finalul anului dacă nu i se ridică imunitatea!

Scârbele dracului! Senatorii juriști au amânat încă o dată decizia în cazul Tăriceanu! Faptele se prescriu la finalul anului dacă nu i se ridică imunitatea!

Scârbele dracului! Senatorii juriști au amânat încă o dată decizia în cazul Tăriceanu! Votul privind ridicarea imunității liderului ALDE, programat pentru săptămâna viitoare în Comisie. Faptele se prescriu la finalul anului dacă nu i se ridică imunitatea.

Comisia juridică a Senatului a amânat marți, încă o dată, cu o săptămână, votul privind cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale a liderului ALDE, Călin popescu Tăriceanu. Comisia juridică este controlată de PSD, care are  membri din 11.

 DNA a solicitat ridicarea imunității președintelui Senatului în urmă cu aproape o lună, pe 7 noiembrie, în condițiile în care faptele de care este acuzat acesta se vor prescrie la finalul anului dacă nu va începe urmărirea penală.

„Ieri (n.r. – luni), avocatul domnului Tăriceanu a depus note scrise în apărare, un material destul de consistent, colegii mei nu au reuşit să vadă acest material în totalitate. De asemenea, am primit ieri şi astăzi mai multe cereri de studiere a dosarului de către senatori care nu sunt membri ai Comisiei juridice. În consecinţă, am hotărât să trimitem Biroului permanent aceste solicitări cu recomandarea de a permite colegilor senatori, nemembri ai Comisiei, să poată studia dosarul în cadrul Comisiei juridice după o procedură de confidenţialitate pe care o vor stabili Comisia juridică şi Biroul permanent. De asemenea, în acest interval, colegii mei vor studia notele trimise în apărare de domnul Tăriceanu. Practic, dezbaterea pe fond o vom face săptămâna viitoare, în funcţie de ceea ce va decide Biroul permanent cu privire la modalitatea în care senatorii, nemembri ai Comisiei, vor putea studia acest dosar”, a precizat preşedintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc.

Marțea trecută, senatorii juriști amânaseră cu o săptămână, până pe 4 decembrie, verdictul în privința cererii DNA de ridicare a imunității lui Călin Popescu Tăriceanu.

Robert Cazanciuc, a anunţat atunci că marţea viitoare, pe 4 decembrie, senatorii jurişti vor da un vot cu privire la cererea de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, raportul urmând a fi depus la Biroul permanent imediat după dezbatere.

El a mai spus că senatorii juriști i-au cerut președintelui Senatului să le furnizeze ”note scrise” pentru a lămuri acuzațiile DNA și că termenul – limită impus de Biroul Permanent al Senatului pentru depunerea raportului comisiei juridice este 10 decembrie.

„Am convenit cu avocatul domnului Tăriceanu ca până luni de dimineaţă să depună note scrise în urma întrebărilor din partea membrilor comisiei şi a clarificărilor pe care domnul Tăriceanu şi domnul avocat au simţit nevoia să le facă. Rămâne ca în şedinţa comisiei de marţi, peste o săptămână, să supunem dezbaterii întregul material probator, ţinând cont de ceea ce a fost astăzi, de ceea ce vom primi ca note scrise şi tot marţi vom da un vot cu privire la cererea formulată de Parchet”, a spus, pe 27 noiembrie, Cazanciuc după audierea lui Călin Popescu-Tăriceanu în Comisia juridică.

Audierea lui Tăriceanu a durat aproximativ o oră.

Tot atunci, Cazanciuc a adăugat că raportul privind cererea formulată de DNA în cazul lui Tăriceanu va fi redactat şi trimis Biroului permanent după dezbaterea de pe 4 decembrie.

„Va fi depus imediat. După dezbaterea de marţi, va fi redactat raportul şi trimis Biroului permanent”, a precizat Cazanciuc.

Întrebat dacă şi-a făcut o părere cu privire la cererea procurorilor anticorupţie, Cazanciuc arătat că nu se poate pronunţa în acest moment, menţionând că mai are la dispoziţie o săptămână pentru a clarifica tot ceea ce s-a dezbătut în cadrul audierii preşedintelui Senatului.

„Nu este un vot pentru sau împotrivă, Senatul este chemat să exercite o anumită atribuţie. Dacă o să o facă sau nu, o să vedem marţi, în urma dezbaterilor, ţinând cont de ceea ce am discutat astăzi şi de ceea ce domnul Tăriceanu va depune în apărarea domniei sale. Suntem într-o procedură în momentul de faţă, nu vă pot spune dacă sunt convins sau nu dacă Senatul trebuie să exercite această atribuţie aşa cum cer procurorii, atât timp cât nu avem încă toate elementele la îndemână. Dezbaterea a fost destul de consistentă, cu lucruri de clarificat din perspectiva membrilor comisiei. Avem o săptămână la dispoziţie pentru a clarifica tot ceea ce am dezbătut astăzi. Adică, votul meu va fi unul extrem de responsabil”, a explicat Cazanciuc.

Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice, în urmă cu trei săptămâni, solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei superioare.

Dosarul de luare de mită al preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se prescrie la sfârşitul acestui an dacă procurorii nu apucă să îl pună sub acuzare ca să întrerupă cursul prescripţiei, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Aceasta întrucât luarea de mită se prescrie după 10 ani şi Tăriceanu este acuzat că „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece”, după cum a arătat DNA.

Pentru ca procurorii să îl poată pune sub acuzare pe Tăriceanu şi să întrerupă cursul prescripţiei este nevoie ca Senatul să îi ridice acestuia imunitatea, au explicat sursele G4Media.ro. Abia după ce Senatul aprobă cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale, procurorii pot „îndeplini un act de procedură în cauză„, adică să îi comunice citaţia de a se prezenta la DNA în calitate de suspect de luare de mită. Potrivit articolului 155 din Codul de procedură penală, „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză„.

„Dacă Senatul nu dă aviz, dosarul se închide oricum, însă, ulterior, nu se va mai putea face altă cerere de aviz, bazată pe elemente noi, întrucât intervine prescripţia la sfârşitul anului„, au explicat sursele G4Media.ro.

În varianta în care Senatul aprobă ancheta penală pentru luare de mită împotriva lui Tăriceanu şi procurorii apucă să îl pună sub acuzare până la sfârşitul anului, termenul de prescripţie specială ar interveni peste 10 ani, după unele surse, adică în 2028 sau peste 5 ani, după alte surse, adică în 2023.

 
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...