Scene incredibile în parcare. Zeljko Kopic, urlete după ce a dus-o pe Dinamo pe ultimul loc

Scene incredibile în parcare. Zeljko Kopic, urlete după ce a dus-o pe Dinamo pe ultimul loc

Eșecul cu FCU Craiova (1-2), al treilea la rând din acest an, a instalat Dinamo pe ultimul loc al clasamentului, făcând din formația alb-roșie o principala candidată la retrogradare. Antrenorul adus să salveze echipa, Zeljko Kopic, s-a arătat neputincios, chiar dacă Dinamo a făcut câteva transferuri.

Zeliko Kopic nu reușește să o resusciteze pe Dinamo. Foto Facebook

Tehnicianul croat s-a arătat descumpănit la finalul partidei din Bănie, după premiera negativă din cariera sa - trei eșecuri consecutive . După ce și-a ținut firea la conferință, Zeljko Kopic a răbufnit în parcarea de la stadion, urlând într-o convorbire telefonică. „Din prima secundă avem nevoie de mai mult. Mai multă energie, mai multă intensitate pentru a obține ceva”, i-a strigat antrenorul interlocutorului său.

Cu câteva minute înainte, Zeljko Kopic își manifestase dezamăgirea în dialogul cu ziariștii. ”În primul rând, sunt dezamăgit de prestația din prima repriză. Credeam că am făcut un pas în față, dar azi ne-am dat doi înapoi. N-am fost agresivi, cum am stabilit. N-am luptat pentru mingea a doua, am stat departe de adversari. Am primit un gol, ne-am creat și noi câteva ocazii.

Antrenorul croat, surprins în timp ce urla în parcare. Foto gsp.ro

Antrenorul croat, surprins în timp ce urla în parcare. Foto gsp.ro

În repriza secundă, Lucas a avut ceva probleme. Am schimbat totul, am încercat să dominăm partida. Nu am avut nici noroc în câteva faze, Gregorio a lovit bara. Dar n-a fost un meci reușit. Am încercat, însă e un moment dificil pentru noi. După meciul cu Rapid, la antrenamente, am simțit că ne putem ridica nivelul. Apoi am intrat pe teren și am văzut altceva. Avem nevoie de stabilitate mentală, trebuie să facem ce stabilim. Cam asta e”, a declarat în fața jurnaliștilor Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo.

Miriuță: Nu trebuia adus un străin

Cum ”alb-roșii” au ajuns pe ultimul loc în Superliga, deja încep să apară voci care spun că tehnicianul croat nu trebuia adus la formația din șos. Ștefan cel Mare. Vasile Miriuță, fost antrenor la Dinamo, a criticat situația din club. „Eu nu am înțeles această organizare a lui Dinamo. Înțeleg că vrea să joace 3-4-3, dar nu am văzut niciun 3-4-3. Am văzut greșeli în lanț. E o echipă răsfirată.

Când joci la retrogradare, trebuie în primul rând să nu iei gol. Din păcate, Dinamo nici nu e organizată și nici nu are jucători de calitate ca să câștige meciuri. Din start, formula nu a fost cea mai bună. Să-l aduc pe Abdallah în bandă... Nu e jucător de bandă. În primul rând, cu tot respectul pentru el, aducerea lui Kopic pentru rămânea în prima divizie a fost cea mai mare greșeală. Trebuia adus un antrenor român, care știe campionatul. Asta a fost prima greșeală. Asta e părerea mea. Nu am nimic cu el. Trebuia un român care știe ce înseamnă să te lupți la retrogradare”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat