Scriitorul Orhan Pamuk critică sentinţele pronunţate în cazul a trei jurnalişti turci calificându-le drept "scandaloase"

Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură Orhan Pamuk critică sentinţele cu închisoarea pe viaţă pronunţate în cazul a trei jurnalişti turci cunoscuţi, calificându-le drept "scandaloase şi nedrepte", informează DPA.

Fraţii Ahmet şi Mehmet Altan şi jurnalista Nazli Ilicak au fost condamnaţi săptămâna trecută pentru presupusele lor legături cu clericul turc, Fethullah Gulen, stabilit în SUA, pe care guvernul turc îl acuză că a pus la cale puciul eşuat din 2016.

Renumitul scriitor turc a declarat Platformei pentru Jurnalism Independent că hotărârea instanţei a fost "crudă, injustă şi nedreaptă". "Această decizie scandaloasă dăunează credinţei că suntem guvernaţi de democraţie şi de lege şi ordine", a spus Pamuk, pentru care cei trei sunt "scriitori valoroşi", care au servit publicul turc timp de patru decenii.

Fraţii Altan s-au impus drept critici fermi ai preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi au lucrat pentru mass-media de opoziţie, în timp ce Ilicak a scris pentru a un ziar apropiat de mişcarea gulenistă.

Pamuk, autorul unor romane celebre precum "Mă numesc roşu", "Istanbul" sau "Muzeul inocenţei", este la rândul său un critic vocal al preşedintelui Erdogan.

El a fost judecat pentru "insultarea caracterului naţional turc" într-un interviu acordat în 2005 unei reviste elveţiene, în care a declarat că "30.000 de kurzi şi un milion de armeni au fost ucişi pe aceste meleaguri". Cazul împotriva lui Pamuk a fost abandonat în 2006.

Potrivit grupurilor de monitorizare, circa 150 de lucrători din mass-media se află în prezent în închisorile din Turcia, ţară plasată pe locul 155 din 180 de organizaţia Reporteri fără frontiere în Indexul Libertăţii Presei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă