„Scuzați-mă că vă deranjez, vă sun pentru fratele meu"/Familii din Rusia sună disperate în Ucraina la linia telefonică, să își caute soldații

Mamele și tații, soțiile, frații sunt angajați într-o căutare disperată a celor dragi din Rusia, în timp ce războiul declanșat de Rusia în Ucraina pare că nu se sfârsește. Vocile tremurânde de la capătul firului caută informații despre soldații ruși.

În înregistrările furnizate în exclusivitate CNN de către oficialii ucraineni care operează linia telefonică de urgență, disperarea și incertitudinea din vocile apelanților arată cât de strâns controlează Moscova informațiile despre război.

O femeie, vorbind printre lacrimi, sună disperată să întrebe despre soțul ei:

  • Operator: Când te-a contactat ultima dată?
  • Apelant: Pe 23 februarie, când a trecut granița.
  • Operator: Ți-a spus unde se duce?
  • Apelant: A spus că merge către Kiev.
  • Operator: A spus de ce?
  • Apelant: Nu a spus nimic altceva, nu.

Linia de urgență, numită „Întoarceți-vă din Ucraina în viață”, a fost înființată de Ministerul de Interne ucrainean, care a recunoscut că inițiativa este atât un instrument umanitar, cât și un instrument de propagandă. Kristina, un pseudonim pentru femeia însărcinată să conducă linia telefonică, a cerut CNN să nu îi dezvăluie identitatea. Ea este psiholog.

Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina a intrat în cea de a treisprezecea zi.

Președintele Volodimir Zelenski a transmis luni noapte un nou mesaj de mobilizare pentru poporul ucrainean, subliniind că ”noi nu dăm înapoi” și că rezistența ”eroică” întâmpinată este un coșmar pentru invadatori. Ucrainenii spun că au ucis încă un general rus și anunță unele recuceriri de zone ocupate de ruși, plus pierderi grele provocate inamicului.

În rândul țărilor Occidentale se discută tot mai mult de interzicerea petrolului rusesc, Moscova susținând că în acest caz prețul pe baril ar crește la 300 de dolari și amenințând că închide gazoductul Nord Stream.


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei