Se desființează Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Guvernul aprobă joi reorganizarea Ministerului Culturii prin fuziune cu ORDA

Se desființează Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Guvernul aprobă joi reorganizarea Ministerului Culturii prin fuziune cu ORDA

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, 18 decembrie, printr-o ordonanţă de urgenţă, reorganizarea Ministerului Culturii, modalitatea fiind aceea de fuziune prin absorbţie cu Oficiul Român pentru Drepturile de Auto r (ORDA), organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, care se desfiinţează.

Pe ordinea de zi a Guvernului sunt mai multe proiecte. FOTO gov.ro

Pe ordinea de zi a Guvernului sunt mai multe proiecte. FOTO gov.ro

„Pentru asigurarea punerii în aplicare, începând cu 1 ianuarie 2026, a măsurilor de reorganizare prevăzute la articolul I din proiectul de act normativ, Ministerul Culturii va propune Guvernului spre adoptare, în termen de 30 de zile, proiectul actului normativ pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea acestuia - HG nr. 90/2010. Astfel, desfiinţarea Oficiului va produce efectele de la data intrării în vigoare a actului normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii reorganizat potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, care va prelua toate drepturile şi obligaţiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor", se arată în nota de fundamentare a proiectului, potrivit Agerpres.

ORDA este instituția care veghează ca artiștii, autorii și ceilalți titulari de drepturi să fie protejați legal și să primească remunerația corectă pentru utilizarea operelor lor.

Ministerul Culturii va prelua de la Oficiu, pe bază de protocol, toate activităţile, atribuţiile, personalul, posturile şi patrimoniul aferente, în condiţiile legii. De asemenea, Ministerul Culturii va prelua toate drepturile, obligaţiile, contractele, deciziile de finanţare, acordurile şi litigiile structurii desfiinţate.

Conform măsurilor de reorganizare propuse de ordonanţa de urgenţă „se va proceda la reducerea costurilor (de ex. cheltuieli aferente spaţiului utilizat în temeiul contractului de locaţiune încheiat cu RAPPS, alocarea responsabilă a cheltuielilor privind deplasările externe, scăderea numărului funcţiilor de demnitate publică, eliminarea eventualelor costuri cu locuinţă de serviciu), concomitent cu valorificarea mai eficientă a resurselor disponibile, ceea ce va contribui la creşterea coerenţei instituţionale, fără a afecta independenţa operaţională sau competenţa tehnică a personalului de specialitate”, se specifică în nota de fundamentare.

Totodată, Executivul va aproba, printr-o hotărâre, Strategia Naţională pentru Conduita Responsabilă în Afaceri pentru perioada 2026-2030.

„Strategia îşi propune: să asigure trecerea de la un cadru fragmentat la o abordare guvernamentală integrată şi proactivă privind conduita responsabilă în afaceri şi diligenţa necesară, prin politici publice coerente; să întărească acţiunile de promovare pentru respectarea de către operatorii economici a principiilor de tip RBC şi a diligenţei necesare în vederea dezvoltării de politici şi practici informate; să consolideze integrarea dimensiunii de RBC în politicile publice vizând drepturile omului, muncă, mediu şi combaterea corupţiei, în concordanţă cu principiile RBC; să valorifice politicile în domeniul comercial şi de promovare a investiţiilor pentru a încuraja respectarea principiilor RBC şi diligenţa necesară; să dezvolte unele practici responsabile la nivelul autorităţilor publice pentru întărirea principiilor RBC; să consolideze implicarea părţilor interesate şi a societăţii civile în promovarea principiilor RBC", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale

În şedinţa de Guvern din 18 decembrie va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.

Proiectul stabileşte, între altele, că „Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului are calitatea de autoritate contractantă privind concesionarea reţelei de fibră optică definită la articolul 3 punctul 991 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.Redevenţa anuală aferentă concesiunii reţelei de fibră optică, se încasează de concedent de la operatorul de transport şi de sistem şi este de 0,4% din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiuni de transport de date şi informaţii prin fibra optică, dar nu mai puţin de 50000 lei/an. Redevenţa obţinută prin concesionare se constituie venit la bugetul de stat".

Va fi aprobat şi un proiect de OUG privind trecerea Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi din subordinea Guvernului şi din coordonarea Prim-Ministrului, prin Cancelaria Prim-Ministrului, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Printr-o hotărâre, Executivul va aproba Nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Dezvoltarea unui sistem informatic digitalizat în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor (SIDISVA)".

„Digitalizarea fluxurilor de lucru va reduce timpul necesar procesării documentelor şi va îmbunătăţi viteza cu care sunt luate deciziile, asigurând o reacţie rapidă la situaţii de urgenţă sanitară veterinară şi alimentară. Pentru utilizarea sistemului dezvoltat prin proiect, vor beneficia de instruire 144 de utilizatori în calitate de angajaţi din cadrul ANSVSA, direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, institutelor centrale, medici veterinari, precum şi 3 administratori angajaţi ai ANSVSA pentru administrarea sistemului, configurarea aplicaţiilor, administrarea echipamentelor, securitatea reţelelor de comunicaţii", potrivit notei de fundamentare.

Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, sesiunea 2025 şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea specială şi sesiunea iunie 2025.

O altă hotărâre vizează acordarea unor ajutoare de urgenţă către persoane afectate de calamităţi.

Prin proiectul alăturat de hotărâre a Guvernului se propune acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 3.686.198 lei pentru sprijinirea unui număr total de 866 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, accidente ori în situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora", se spune în nota de fundamentare.

Suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

Un alt proiect de hotărâre prevede alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

„Prin prezentul act normativ se propune alocarea sumei de 1.964.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, prin suplimentarea transferurilor de echilibrare prevăzute în bugetul Ministerului Sănătăţii, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, pentru finanţarea cheltuielilor cu materiale şi prestări de servicii cu caracter medical şi a cheltuielilor cu concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate", se arată în nota de fundamentare.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O informație care dă fiori...

2 Metoda transferul și procesul / Trei bugetari care bat recordul la salarii și longevitate

3 O poveste din mocirla morală numită România...

4 Judecați voi în ce țară am ajuns să trăim...

5 O fotografie cât o mie de cuvinte, cu Maia Sandu: „O femeie care poartă pe umeri o țară întreagă”