Se PRĂBUȘEȘTE regimul? Proteste anti-PSD în două fiefuri-CHEIE: Teleorman și Neamț!/VIDEO

Se PRĂBUȘEȘTE regimul? Proteste anti-PSD în două fiefuri-CHEIE: Teleorman și Neamț!/VIDEO

Se PRĂBUȘEȘTE regimul? Proteste anti-PSD în două fiefuri-CHEIE: Teleorman și Neamț! Protest anti-PSD în fieful baronului Ionel Arsene, cel mai loial aliat al lui Liviu Dragnea. Angajații Spitalului județean din Neamț au cerut salarii mărite. Teleorman: Zeci de profesori nemulţumiţi de probleme din sistemul educaţional au protestat la Alexandria.

Zeci de salariați ai Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț au protestat marți în fața birourilor conducerii, potrivit Știri-Neamț.ro. ”Jos PSD!”, Hoții!, „Demisia!”, „Vrem salariile înapoi!”, „Sporul legal!”, au strigat zeci de asistenți medicali și infirmiere din județul condus de Ionel Arsene, șeful Consiliului Județean și principalul aliat din teritoriu al lui Liviu Dragnea.

Angajații spitalului aflat în subordinea CJ Neamț sunt nemulțumiți pentru că li s-au tăiat salariile și pentru lipsa materialelor din spital.

Marți, în primă fază, juristul spitalului, consilierul local PSD – Victor Marghidan, a încercat să discute cu angajații, dar aceștia l-au huiduit. Câțiva dintre ei au intrat în biroul managerului Codruț Munteanu pentru a-și spune problemele, dar au plecat de acolo fără a avea speranța că se va rezolva ceva, potrivit Știri-Neamț.ro .

O altă nemulțumire a angajaților ar fi și faptul că salariile lor nu sunt deloc așa mari, cum s-ar vehicula. Câțiva au arătat și „futurașele” și susțin că s-a ajuns la salariile din 2015, înainte de creștere. De exemplu, în luna ianuarie, o infirmieră a câștigat aproximativ 2000 de lei, iar un asistent medical, cu 20 de ani vechime, în jur de 3000-4000 de lei. Asta în condițiile în care un șofer de la Consiliul Județean ar câștiga cam 3.000 de lei.

Teleorman: Zeci de profesori nemulţumiţi de probleme din sistemul educaţional au protestat la Alexandria

 Circa 30 de profesori afiliaţi Sindicatului „Spiru Haret” au pichetat marţi, timp de o oră şi jumătate, sediul Prefecturii Teleorman, transmiţând prefectului Florinel Dumitrescu mai multe solicitări printre care plata sporului de uzură neuropsihică pentru toate categoriile de personal din sistemul educaţional.

 Potrivit preşedintelui Sindicatului „Spiru Haret” Teleorman, profesorul Tudor Spiridon, Ministerul Educaţiei trebuie să ia măsurile necesare pentru „plata cu ora din programul Şcoala altfel” pentru serviciile prestate de profesori.

„Pichetăm Prefectura judeţului Teleorman având în vedere marile probleme care s-au acumulat în sistemul educaţional românesc, implicit teleormănean, în speranţa că domnul prefect va transmite semnalele noastre Guvernului României. Este vorba în special despre redimensionarea costului standard pe elev, acordarea sporului de uzură psihică tuturor categoriilor care predau la clasă, în faţa elevilor. Foarte multe unităţi de învăţământ nu au serviciile esenţiale necesare, mă refer în special la pază, la pedagogi”, a declarat pentru AGERPRES Tudor Spiridon.

Conform liderului de sindicat Dragomira Becheru, profesor al Liceului Tehnologic nr. 1 Alexandria, posturile blocate din învăţământ constituie o problemă pentru profesori.

„Ca reprezentant al colegilor mei am ieşit astăzi în stradă pentru că dorim ca şi personalul auxiliar să beneficieze de sporul neuropsihic. De asemenea sunt o serie de restanţe care nu ne-au fost plătite. Mai mult decât atât sunt o mulţime de posturi blocate”, a spus Dragomira Becheru.

Sindicaliştii susţin că vor continua acţiunile de protest şi în lunile viitoare dacă solicitările lor nu vor fi rezolvate.

 
 


Neamț


Teleorman


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”