Se rescrie istoria după desecretizarea arhivelor diplomatice? Cele trei puncte critice din dosarele Ministerului de Externe

Adevărul despre mineriade, despre relația României din epoca Iliescu cu URSS sau despre continuarea acțiunilor de poliție politică după decembrie 1989 va fi dezvăluit, cel puțin în parte, odată cu desecretizarea a peste 5.000 de dosare diplomatice ale Ministerului de Externe, explică istoricul Cosmin Popa. Cercetătorul susține că o importanță deosebită o vor avea dosarele privind relația cu URSS care a dictat încercarea celor care au preluat puterea de la Nicolae Ceaușescu de a menține structurile și oamenii care au făcut posibil regimul comunist în ultimii ani.

Odată cu mineriadele România a devenit un paria al statelor ex-comuniste. FOTO: AP

În timp ce Donald Trump desecretizează dosarele privind OZN-urile, ministrul Oana Țoiu va face publice dosarele MAE privind anii tranziției de la comunism la capitalism.

Istoricul Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, a explicat pentru „Adevărul” efectele acestei decizii a ministrului de Externe.

„Desecretizarea de arhive în momente politice importante este un simptom al crizei pe care îl traversează un regim sau altul. Pentru că miza aici nu este atât punerea în circulație științifică publică a unor documente, cât acumularea de argumente împotriva unui partid politic sau împotriva unei moșteniri ideologice sau a alteia”, arată cercetătorul.

Pe de altă parte, spune acesta, este un semn de progres și de normalitate să fie desecretizate astfel de documente. „Spre deosebire de arhivele naționale, de arhivele militare, arhivele Ministerului de Externe până în decembrie 1989 au fost desecretizate și puse în circulația științifică și publică. Faptul că sunt acum desecretizate arhivele de după 1989 nu este doar o chestiune de oportunitate politică, ci și o chestiune de procedură arhivistică, dat fiind termenul trecut de 30 de ani. Așa că, din acest punct de vedere, măsura este, în opinia mea, un progres, este pozitivă și este binevenită”.

Istoricul susține că în aceste arhive vom găsi reflexii documentare, urme și dovezi ale modului în care România s-a transformat după decembrie 1989 foarte rapid dintr-o țară „eroină” a lagărului comunist în regimul postcomunist paria al fostelor țări comuniste. „Asta pentru că toată lumea a înțeles un lucru fundamental și anume că puterea a fost confiscată de succesorii direcți ai regimului Nicolae Ceaușescu și vom vedea acolo cum și de ce Ion Iliescu și oamenii săi au mizat, din punctul meu de vedere absolut inexplicabil, nu doar din perspectiva istorică, dar și din perspectiva vremurilor de atunci, pe existența pe termen lung a Uniunii Sovietice, de ce România s-a opus desființării Tratatului de la Varșovia, desființării pieței comuniste, desființării CAER-ului și așa mai departe”.

Vom vedea, spune istoricul, cum au comunicat lumii exterioare autoritățile de la București felul în care au condus țara în primii ani de după 1989 în care România s-a aflat „în plin război hibrid dus de propriile autorități împotriva cetățenilor lor. Mineriada, interdicția regelui de a intra în țară și a de a se manifesta, continuarea acțiunilor de poliție politică, preluarea in corpore a structurilor regimului comunist de către noua putere postcomunistă. Sigur că nu vom găsi acolo toate documentele, toate explicațiile, dar vom găsi felul în care, cu siguranță, autoritățile din România de la acea vreme au încercat să comunice lumii exterioare politicile pe care le-au dus.”

Vom afla adevărul despre Revoluția din 1989?

Întrebat dacă vom afla adevărul despre Revoluția din 89 din aceste documente, istoricul arată: „Ministerul de Externe, și înainte de 1989 și astăzi, nu este un creator de politică externă, ci este un executant de politică externă. Ministerul de externe primește niște sarcini de politică externă pe care le execută mai mult sau mai puțin creativ prin intermediul diplomaților, prin intermediul ambasadorilor și celorlalte instituții care fac parte din acest ecosistem instituțional. Nu cred că vom găsi explicații pentru toate întrebările care au marcat ultimii 35 de ani, dar vom găsi indicii cu privire la răspunsurile la aceste întrebări.”

O mare parte a arhivei ce va fi desecretizate are în centru relația cu URSS. „Relația cu URSS este definitorie pentru felul în care s-a construit regimul politic din România în primii ani de după decembrie 1989. Pentru că relația cu URSS a dictat încercarea celor care au preluat puterea de la Nicolae Ceaușescu de a menține, dacă nu instituțiile, cel puțin structurile și cu siguranță oamenii care au făcut posibil regimul comunist în ultimii 20 de ani.”

Regimul post-comunist dorea, spune istoricul, să transforme România într-un stat consonant cu URSS, un aliat ferm al Uniunii Sovietice. „Sigur că există explicații care nu țin doar de trecutul politic al lui Ion Iliescu sau al celorlalți care au preluat puterea. Există explicațiile care țin de dinamica războiului rece și trebuie să ținem cont de faptul că la vremea respectivă, deci în decembrie 1989, niciunul dintre statele importante din Europa și din lume, inclusiv SUA nu miza pe dispariția rapidă a URSS.”

Impactul politic al acestei desecretizări. Cele două tabere în care se împarte România

Impactul politic al acestei desecretizări în rândul unei anumite părți a societății românești, va depinde, spune Popa, de cum se va face comunicarea. „Impactul poate fi mare pentru că începutul, debutul anilor 90, anume 1990-1991 a înregistrat pe lângă toate celelalte premiere care țineau de această guvernare prin război hibrid și primul val de emigrație politică românească postcomunistă. Sunt mulți cei care au plecat din România exact în contextul Mineriadei și exact în context încercării lui Ion Iliescu de a reamplasa într-un nou cadru reziduurile epocii Ceaușescu. Așa că mă aștept ca aceste documente să exercite o influență, dacă nu covârșitoare, cel puțin importantă. Însă este esențial felul în care vor fi comunicate, date fiind obiceiurile de consum informațional al multora dintre cetățenii României.”

România se află astăzi între două tabere – una pro-europeană și alta anti-europeană, pro-rusă. Vor fi românii influențați de arhivele desecretizate în ceea ce privește poziționarea lor?

Dacă vorbim despre începutul anilor 90, eforturile Uniunii Sovietice de a menține România în sfera sa de influență au fost, explică Popa, mult mai mici și mai puțin consistente comparativ cu eforturile făcute de către noile autorități politice de la București de a rămâne în sfera de influență sovietică.

„Eu cred cu tărie că această confruntare ideologică și politică ce marchează atât de hotărât societatea românească, nu este atât între Occident și Rusia, nu este o confruntarea geopolitică, este așa cum spuneam, o confruntare ideologică, este în principal o confruntare între democrație și autoritarism. Este o confruntare între oamenii activi și oamenii pur și simplu dezamăgiți de felul în care funcționează democrația în România. Că democrația și autoritarismul în mare se potrivesc pe niște zone geopolitice și geografice, ceea ce ne permite să vorbim despre Occident și răsărit, este cu totul altceva”, explică el.

Principala confruntare din interiorul societății românești este una ideologică. Asta nu înseamnă, spune Popa, că taberele sunt definitiv tranșate și mai ales proporțiile acestor tabere. „Mai pot fi încă multe de făcut în principal de către cei care guvernează această țară, astfel încât proporțiile celor care împărtășesc una sau alta dintre convingerile mai sus menționate să se schimbe în mod hotărât. Însă, din păcate, tentația facilă a guvernanților români este ca, odată ajunși la putere, indiferent de cine i-a ales, și mă refer aici în primul rând la cei care se revendică de la dreapta sau centrul dreapta mai ales, este de a face o serie de concesii celor care i-au criticat și celor care îi au respins prin vot, ignorându-și propriul electorat. Deci, din acest punct de vedere, nu am foarte mari așteptări de la niciunul dintre partidele care guvernează în momentul de față, așa cum nu am decât așteptări sumbre de la partidele aflate în opoziție.”

Ce găsim în arhivele MAE

În ceea ce privește conținutul arhivelor, Popa susține că vom găsi mai puțin note ale serviciilor secrete, cât mai degrabă note ale reprezentanțelor diplomatice, note ale centralei Ministerului de Externe de la București, conversații cu reprezentanții ai puterilor străine, fie la București, fie din alte capitale ale lumii.

„Din acest punct de vedere, trebuie să avem și instrucțiuni date de această centrală a MAE diplomaților României. Aceste instrucțiuni, evident, de fiecare dată s-au dat într-un context politic pe care l-am menționat mai devreme și au vizat anumite obiective. Aceste elemente ne permit să înțelegem, poate mai bine, cum gândeau autoritățile politice românești la acea vreme și cum gândeau partenerii de discuție ai României, așa cum reies aceste concepții din procedurile diplomatice, din discuții, din întâlniri și din toate demersurile de natură diplomatică făcute de reprezentanții României sau reprezentanții altor state”, explică istoricul.

El subliniază: „să nu ne așteptăm la arme fumegânde ieșind din aceste dosare, dar să ne așteptăm la o mai bună și mai amănunțită înțelegere a ceea ce știm deja și de asemenea și la o serie de dovezi care să ne arate foarte clar că obiectivele politice asumate ale autorităților românești de la acea vreme țineau de menținerea țării în sfera de influență sovietică.”

Se va rescrie Istoria României?

Întrebat dacă în urma desecretizării acestei arhive vom avea de a face cu o rescriere a istoriei de după 1990 a României, Popa susține:

„În niciun caz. La debutul anilor 90, angajații ministerului de externe care deserveau România, așa zis, democratică, erau în bună măsură aceiași care de deserviseră România ceaușistă înainte de 1989. Unul dintre secretele profesionale ale acestor oameni era reținerea maximă în comunicarea instituțională, în comunicarea scrisă. Deci, este de așteptat ca foarte puține dintre documente să opereze cu adevăruri fundamentale nete, ci mai degrabă cu formule esopice, destul de disipate, dar care, sigur, ar permite clarificarea unor chestiuni.”

Cel mai „fierbinte” dosar din arhive este, conform istoricului, cel legat de relația cu Uniunea Sovietică. Pe locul 2, Popa plasează încercarea autorităților românești de a transforma mineriadele în manifestări autentice de susținere politică pentru regimul Ion Iliescu. Și, pe locul al treilea, continuarea acțiunilor de poliție politică în România după decembrie 1989.

Ministrul de Externe Oana Țoiu a postat pe Facebook anunțul despre declasificarea a peste 5.000 de dosare diplomatice din primii ani de tranziție din arhivele MAE.

„Câte întrebări au rămas fără răspuns despre mineriade, anii '90, relația României cu Vestul și cu URSS-ul acelor vremuri? Cum a arătat tranziția noastră grea de la comunism spre dialogul cu puterile lumii? Facem lumină în dreptul nostru. Românii au dreptul să știe cu adevărat istoria tranziției României. Prea multe lucruri au rămas prea mult timp nespuse, neclare, iar în aerul închis al lipsei de informații cresc conspirațiile și neîncrederea. Transparența nu mai este doar despre trecut, ci despre lecții învățate și despre baza de memorie colectivă pe care putem construi viitorul”, scrie ministrul.

Este vorba mai exact despre 5.376 de dosare, păstrate în 768 de mape de arhivă, ocupând aproximativ 100 de metri liniari de raft. Este cea mai consistentă tranșă de documente diplomatice scoase de sub clasificare după cele de dinainte de 1989 și acoperă o perioadă de inflexiune în istoria noastră recentă.

Țoiu a precizat câteva titluri de dosare: „Reacții în URSS față de Revoluția din 22 decembrie 1989", „Reunificarea Germaniei (1990)", „Relații bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai", „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu URSS".

Țoiu a mai menționat că deși aceste documente nu mai au încadrarea de secret de stat de peste un deceniu, au fost ținute departe de public ca secrete de serviciu. „Schimbăm asta an cu an și vom continua procesul, inclusiv cu pași viitori de digitalizare și publicare. O democrație matură nu se teme de propria istorie. O publică spre consultare cetățenilor și o studiază.”

Proiectul de Hotărâre de Guvern este de vineri în transparență decizională pe siteul MAE.