Seceta forțează oprirea completă a centralei Cernavodă; Dunărea, la minime istorice
Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă urmează să fie deconectată controlat de la Sistemul Energetic Național, fie în seara zilei de 29 iulie, fie în dimineața zilei de 30 iulie, în funcție de evoluția nivelului Dunării. Această măsură vine după ce Reactorul 1 fusese deja oprit marți, din cauza debitului extrem de redus al fluviului, vital pentru sistemul de răcire al centralei.
Nivelul Dunării, aproape de un minim istoric
Această decizie are la bază procedurile centralei nucleare aplicabile în situații de secetă severă, când nivelul apei nu mai permite o funcționare normală. Potrivit celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în țară, în zona Baziaș, este estimat să se mențină între 1.600 și 1.650 de metri cubi pe secundă până la începutul lunii august.
Aceste valori sunt semnificativ sub media multianuală obișnuită pentru această perioadă, care este de aproximativ 4.700 mc/s în luna iulie și circa 3.900 mc/s în august.
Administrația Națională „Apele Române” a confirmat miercuri că a fost notificată de CNE Cernavodă cu privire la închiderea Reactorului II în următoarele 24 de ore. Instituția a precizat că debitul Dunării prognozat pentru începutul lunii august, de 1.500 mc/s, este similar cu minimul de 1.400 mc/s atins în 1985, reprezentând cea mai scăzută valoare înregistrată în ultimii 40 de ani.
Declarațiile autorităților și impactul asupra energiei
SN Nuclearelectrica SA a emis un comunicat oficial, reiterând motivele opririi:
SN Nuclearelectrica SA anunță că și Unitatea 2 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național fie în seara zilei de 29 iulie, fie în dimineața zilei de 30 iulie, în funcție de scăderea nivelului Dunării. Similar opririi Unității 1, Unitatea 2 va fi oprită controlat din cauza nivelului extrem de scăzut, fără precedent, al Dunării, cauzat de seceta severă, în baza procedurilor centralei aplicabile în situații de secetă severă. Oprirea survine ca urmare a celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA).
Ministerul Economiei a transmis că, în ciuda opririi ambelor reactoare, nu se așteaptă ca această situație să afecteze consumatorii casnici sau companiile. Conform ministerului:
„În funcție de evoluția situației, autoritățile și operatorii din sectorul energetic vor aplica măsurile operative necesare pentru asigurarea funcționării stabile și în condiții de siguranță a Sistemului Energetic Național”.
În condiții normale de funcționare, cele două unități ale centralei de la Cernavodă contribuie cu aproximativ 20% la producția totală de electricitate a României. Datele Transelectrica de marți, ora 9:25, indicau o producție națională de 6.585 MW, din care 1.243 MW proveneau din surse nucleare, reprezentând aproximativ 19% din total.
Explorează subiectele:

