
Ședință de Guvern la ora 16. Coaliția discută pachetul de măsuri fiscale și administrative care aduce concedieri în administrația publică
Coaliția de guvernare discută duminică pachetul de măsuri fiscale și administrative care aduce concedieri în administrația publică, responsabilizarea primarilor și asumarea răspunderii Guvernului. Pachetul include majorări de taxe și tăieri de posturi, iar votul decisiv este programat luni seară, în plenul Parlamentului.
Deși mai mulți parlamentari s-au plâns că nu au fost consultați, aceștia vor fi informați în ședințe speciale organizate de PSD, PNL, UDMR și USR.
Astăzi, duminică, la ora 16:00, are loc o ședință de Guvern în care vor fi discutate pachetul de măsuri și reforma administrației locale.
Guvernul Bolojan urmează să își asume răspunderea luni asupra pachetului fiscal , care prevede inclusiv creșteri ale taxelor pe proprietate de până la 70%. În schimb, reforma administrației locale a fost amânată și va fi rediscutată duminică.
Cele șase legi din pachetul 2 de austeritate vor fi votate luni, la ora 19:00. Vineri, executivul aprobase doar cinci dintre ele , neexistând atunci un consens asupra reformei administrației locale.
Ce prevede reforma administrației locale
Ministerul Dezvoltării a modificat proiectul privind reorganizarea administrației centrale și locale. Noul document prevede reducerea cu 25% a numărului de posturi din primării, față de 20% cât era stabilit inițial.
Cseke Attila a declarat că „va exista o tăiere de aproximativ 20 şi ceva la sută pe organigramele autorităţilor locale”, subliniind că reducerea nu se va face uniform. El a adăugat că, per total, vor dispărea maximum 40.000 de posturi din administrația centrală și locală.
Proiectul de lege a fost trimis joi, 28 august, spre avizare la Consiliul Economic și Social și face parte din cele șase acte normative pentru care Guvernul își va asuma răspunderea.
Tăieri de posturi și noi criterii de organizare
Liderii coaliției au decis ca reducerile de personal din primării, prefecturi și consilii județene să se facă în funcție de numărul de locuitori, conform datelor Institutului Național de Statistică.
Autoritățile locale vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a adopta hotărârile de consiliu care să reflecte noile limite de personal. Reorganizarea aparatului de specialitate al primarilor și consiliilor județene trebuie finalizată în cel mult 60 de zile.
Cseke Attila a anunțat și „o reducere masivă de aproximativ 57% a numărului de posturi din cabinetele aleșilor locali și ale demnitarilor aleși la nivel național”.
Astfel, din aproximativ 10.700 de posturi existente, de la premier până la secretarii de stat, vor rămâne circa 6.000. Cabinetele viceprimarilor vor fi desființate , miniștrii vor avea câte 3 consilieri în loc de 4, iar premierul și vicepremierii câte 5 în loc de 8. În plus, Poliția Locală va pierde aproximativ 4.000 de posturi. În total, reducerea vizează 40.000 de posturi: 30.000 din organigrame, 6.000 din cabinete și 4.000 din Poliția Locală.
Un alt punct al pachetului de măsuri vizează amenzile: acestea se vor majora cu 30% la fiecare trei luni, dacă nu sunt achitate în termen.
Sursa: adevarul.ro