Şeful E.ON: Trebuie să ne aşteptăm în orice moment la oprirea livrărilor de gaze ruseşti

Germania trebuie să fie pregătită în orice moment pentru perturbări majore ale livrărilor de gaze ruseşti, a afirmat luni directorul general al companiei energetice E.ON, Leonhard Birnbaum, într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, adăugând că trebuie actualizate rapid actualele planuri de urgenţă, transmite Reuters.

"Trebuie să ne aşteptăm în orice moment la oprirea livrărilor. Dacă va fi în mai sau în toamnă, este aproape irelevant. Pentru a fi pregătiţi, trebuie să adaptăm planurile noastre de urgenţă la actuala situaţie şi să clarificăm procesele", a declarat şeful companiei germane.

Acesta a susţinut că actualul plan de urgenţă al Guvernului german, care prioritizează gospodăriile în defavoarea industriei în cazul în care este întreruptă aprovizionarea cu gaze, ar trebui reconsiderat, reflectând temerile că numeroase firme s-ar putea prăbuşi într-un astfel de scenariu.

"Dacă vorbim de perioade lungi şi de întregi state europene (care să nu mai primească gaze ruseşti), trebuie să ne întrebăm dacă vechile răspunsuri încă sunt corecte", a apreciat şeful E.ON.

Până acum livrările de gaze ruseşti către Germania au fost stabile, chiar dacă autorităţile au lansat prima din cele trei etape ale planului de urgenţă, pentru a reflecta perturbările în urma conflictului din Ucraina.

De la începutul invaziei, Germania şi-a intensificat eforturile de diversificare a aprovizionării cu energie pe termen scurt, în special prin construirea de terminale plutitoare de gaze naturale lichefiate.

"Vom face cu greu faţă la următoarele două ierni fără gazele ruseşti, dacă nu vrem să afectăm industria şi economia. Dar apoi nu vom mai avea oţel sau industrie chimică, iar consecinţele vor fi dramatice", a avertizat Birnbaum. Prin urmare, a apreciat acesta, Germania nu ar trebui să sprijine interzicerea gazelor ruseşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?