Șeful serviciilor de informații americane: Statul Islamic a devenit principala amenințare teroristă la nivel mondial

Șeful serviciilor de informații americane: Statul Islamic a devenit principala amenințare teroristă la nivel mondial

Gruparea Statul Islamic (SI) a devenit principala amenințare teroristă la nivel mondial, cu o 'capacitate tot mai mare' de a lansa atacuri în întreaga lume, a declarat marți coordonatorul serviciilor de informații americane, James Clapper, potrivit AFP. În SUA, principala amenințare extremistă islamistă este internă, reprezentată de americanii sau de rezidenții americani radicalizați, a mai precizat el în evaluarea sa anuală susținută în Congres privind amenințările la nivel global.

Succesul unor atacuri extremiste izolate cum a fost cel de la Chattanooga (Tennessee) din iulie asupra unui centru de rezerviști al Marinei și cel de la San Bernardino "ar putea inspira" și alte persoane să comită același tip de atacuri, fără niciun semn de avertizare sau cu puține semne de avertizare, potrivit lui Clapper.

Gruparea Statul Islamic "a devenit principala amenințare teroristă datorită autoproclamatului său califat din Siria și din Irak și datorită capacității sale tot mai mari de a lansa și inspira atacuri" în întreaga lume, a spus Clapper.

La rândul lor, "grupări afiliate Al-Qaida și-au demonstrat hotărârea și s-au arătat pregătite să avanseze în 2016", în pofida eforturilor SUA și ale aliaților lor, care "au atins semnificativ" direcția de mișcare în Afganistan și în Pakistan, potrivit lui Clapper.

El a mai atras atenția că proliferarea a diferite dispozitive, dintre care multe sunt concepute cu minime cerințe de securitate și testare, și 'complexitatea mereu în creștere' a rețelelor de date "pot duce la vulnerabilități tot mai numeroase în infrastructura civilă și în sistemele administrației americane", potrivit Reuters.

Clapper a precizat că pe măsură ce tot mai multe dispozitive 'inteligente', variind de la instalații din gospodărie la mașini care se conduc singure, sunt încorporate în rețeaua electronică, răspândirea unor astfel de sisteme poate "amenința confidențialitatea și integritatea datelor sau continuitatea serviciilor".

Agenții străine de spionaj vor avea posibilitatea în viitor să profite de răspândirea și amestecul acestor dispozitive pentru a efectua operațiuni de supraveghere, de urmărire a unor locații, de a lua ca țintă informatori pentru potențiale recrutări sau de a avea acces la rețele sau la datele utilizatorilor.

James Clapper este coordonatorul a 17 agenții de informații americane, printre care CIA, NSA sau DIA (serviciul secret al armatei). El este principalul consilier pe probleme de servicii secrete al președintelui american.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu