SENZAȚIONAL! Europarlamentara care i-a dat peste mâini Mariei Grapini, să nu fure voturile pro-Kovesi, face parte din echipa de negociere pentru procurorul-șef!

SENZAȚIONAL! Europarlamentara care i-a dat peste mâini Mariei Grapini, să nu fure voturile pro-Kovesi, face parte din echipa de negociere pentru procurorul-șef!

Conferința președinților din Parlamentul European a decis joi echipa de negociere care va susține poziția Legislativului în ceea ce privește procurorul-șef european. Echipa este formată din trei europarlamentari, dintre care doi sunt în favoarea Laurei Codruța Kovesi, au explicat pentru G4Media.ro surse europene.

Negocierile din partea PPE pentru stabilirea echipei au fost purtate de europarlamentarul PNL, Marian Jean Marinescu, cel care a și propus formula adoptată de conferința președinților.

Judith Sargentini este europarlamentara care i-a dat peste mâini Mariei Grapini, să nu fure voturile pro-Kovesi în comisia LIBE. Dar și cea care a făcut raportul care a dus la activarea articolului 7 împotriva Ungariei, din cauza derapajelor democratice ale guvernului condus de Viktor Orban.

Ingeborg Grassle (PPE) este președinta comisiei pentru control bugetar din Parlamentul European (CONT) și o susținătoare deschisă a Laurei Codruța Kovesi, ea lăudând-o pe fosta șefă a DNA în timpul audierilor din urmă cu două săptămâni.

Claude Moraes (S&D) este președintele comisiei pentru justiție și libertăți civile (LIBE) a Parlamentului European.

”Voi reprezenta #PPE in Conferința președinților de mâine dimineața, când se va decide cine va face parte din echipa de negociatori a Parlamentului European pentru desemnarea, în urma negocierilor cu Consiliul, a viitorului procuror șef al Parchetului European. Lucrurile stau după cum urmează: Consilul are o listă de priorități, cu reprezentantul Franței pe primul loc și doamna Kövesi pe locul doi. Parlamentul European are o altă listă, potrivit voturilor din #LIBE și #CONT, în care doamna #Kövesi este pe primul loc, iar candidatul Franței pe locul doi. Cei care vor reprezenta Parlamentul European în aceste negocieri nu au voie să devieze de la poziția dată prin vot de comisiile LIBE și CONT. Din partea Consiliului vor fi prezenți la negocieri reprezentanții Finlandei, Croației și Portugaliei, următoarele președinții ale Consiliului, care nu au candidați pentru Procurorul European. Eu voi susține ideea ca echipa de negociatori a Parlamentului să fie formată din trei persoane, ca și echipa Consiliului. În ce privește candidații, așa cum am făcut-o și în cadrul voturilor din LIBE și CONT, în calitate de eurodeputat român din Partidul Naţional Liberal și vicepreședinte al PPE, voi susține interesele României și o voi sprijini pe dna Kövesi”, a scris marți, pe Facebook, europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Ce urmează

Echipa de negociere a Parlamentului urmează să discute cu Consiliul UE numirea noului șef al Parchetului European.

Negocierea dintre cele două instituții europene e necesară pentru că votul din Parlamentul European diferă de cel din Consiliul UE. Kovesi a ocupat primul loc la votul din cele două comisii din PE (LIBE și CONT), în timp votul indicativ din Consiliul UE l-a plasat în 20 februarie pe primul loc pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert (șeful Parchetului din orașul Reims), Kovesi fiind clasată a doua, la egalitate cu candidatul german Andres Ritter. Votul din Consiliul UE nu este însă unul final, ci unul indicativ, și e de așteptat ca odată cu ieșirea de facto a germanului din cursă voturile să se redistribuie (el s-a clasat pe locul trei și la votul din PE).

Componența echipei de negociere a Parlamentului European e esențială în acest proces, dat fiind că în timp ce popularii lui Grassle au susținut-o puternic pe Kovesi, socialiștii lui Moraes au votat împotriva sa.

 
 

Galerie foto și documente




Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Kovesi le băga la beci în secunda doi! / Documente / Cum au achitat judecătoarele de la Tribunalul Bihor o contabi…

2 Noua președintă a CSM, Nicoleta Margareta Tînț

3 Pe față, fără rușine! Iliescu, interviu în rusește pentru agenția de presă rusă TASS: Sper că politicienii rom…

4 La CCR sunt 7 din 9! Unde sunt beneficiarii pensiilor cumulate cu salariile de la stat / La Curtea de Conturi co…

5 Dragi procurori, e rândul vostru! / Noi dezvăluiri făcute de jurnalista Ioana Ene Dogioiu

recomandări

Te ia DNA: Puescu Daniel/Deputat Ion Cupa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Noi dovezi că pisicile conduc de fapt lumea