Șerban Nicolae: Sesizarea CCR nu a avut ca scop blocarea unei anchete

Președintele Comisiei juridice a Senatului, Șerban Nicolae, a declarat, luni, că nu s-a urmărit blocarea unei anchete sau situarea unor persoane deasupra legii prin sesizarea CCR privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public pe tema anchetei referitoare la elaborarea OUG de modificare a Codurilor penale.

"Această sesizare nu a avut ca scop blocarea unei anchete sau situarea unor persoane deasupra legii, ci doar o clarificare a ceea ce înseamnă separația și echilibrul puterilor în stat, așa cum sunt definite de Constituție. Orice anchetă penală este la latitudinea organului de urmărire penală. Există controlul ierarhic al actelor de urmărire penală, există posibilitatea cenzurii în fața judecătorului și nu asta a făcut obiectul acestei sesizări. Remediul (...) indicat de CCR privește strict raportul dintre autoritățile publice, sfera de competență și delimitările dintre acestea", a spus Nicolae.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Afacere PSD de familie pe fonduri UE: nepoata lui Grindeanu, angajată de CJ Timiș / Partener este Inspectoratul Școlar condus de mama sa, consilier jude…

2 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani

3 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

4 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

5 Tensiuni mari în PSD / „Dacă nu ne place Niculescu, îl dăm jos în șase luni”