Serena Williams, eliminată rapid de la Wimbledon, evită o amendă de 50.000 de dolari

Americanca, absentă din circuit de aproape patru ani, a beneficiat de un wild-card pentru a juca la Wimbledon, marcând astfel primul său meci de simplu din 2026. Aici, fosta campioană de șapte ori pe iarba londoneză a fost învinsă în prima rundă de australianca Maya Joint, scor 3-6, 7-6, 3-6.

Serena Williams  Foto/Instagram

Serena Williams Foto/Instagram

Deși regulamentul turneelor de Grand Slam impune participarea obligatorie la conferințele de presă pentru toți jucătorii, Serena Williams a ocolit această obligație după înfrângere. În mod normal, o astfel de încălcare poate fi sancționată cu amenzi de până la 50.000 de dolari. Cu toate acestea, organizatorii de la Wimbledon nu au aplicat nicio penalizare, acceptând justificarea sportivei privind problemele la genunchi și considerând că o scurtă declarație oferită după meci a fost suficientă.

„A fost extraordinar să revin la Wimbledon. Nu mă așteptam să fiu aici. Atmosfera a fost incredibilă. Cu siguranță mi-a plăcut și mi-a fost dor de asta. M-am bucurat de moment!”, a declarat Serena Williams, reflectând asupra experienței sale.

Pe lângă participarea la simplu, Serena Williams ar fi trebuit să concureze și în proba de dublu, alături de sora sa, Venus. Însă, din cauza acelorași probleme la genunchi, apărute după partida de simplu, fosta lideră mondială a fost nevoită să se retragă. Astfel, perechea Williams nu a mai putut disputa meciul din primul tur împotriva cuplului Camila Osorio și Solana Sierra.

Sunt îndurerată că trebuie să mă retrag de la dublu. Revenirea la competiții a fost un dar, iar oportunitatea de a juca alături de Venus încă o dată a însemnat enorm pentru mine. Am făcut tot ce am putut să fiu pregătită, dar din păcate genunchiul meu pur și simplu nu este pregătit pentru competiție! — Serena Williams

Mesajul de retragere a fost transmis de Serena Williams pe rețelele sociale .

Explorează subiectele:

Serena Williams Wimbledon Tenis


populare
astăzi

1 De citit / Ascensiunea generalului Pleșa, omul din umbra marilor achiziții militare

2 Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România

3 Imperiul financiar din România al familiei din spatele șaormei de la Dristor. Unul dintre membri a fost arestat recent în Turcia din motive religioase

4 Fără precedent / Sâmbătă seara, importurile de energie ale României au depășit toată producția internă

5 Mecanismul psihozei de grup: de ce plâng adepții când le este arestat liderul / Câteva povești ale unor „messia” gen Georgescu