Serena Williams, transformare totală, cu care și-a șocat fanii. De ce e acuzată legendara jucătoare de tenis

Serena Williams și-a etalat un nou look, după ce a slăbit enorm, dar fanii o acuză că transformarea ei fizică se datorează unui medicament periculos, nu unei diete sănătoase.

Retrasă din circuitul WTA de mai bine de doi ani, fosta jucătoare a postat mai multe fotografii pe contul său de Instagram în care are o siluetă de invidiat. Apariția Serenei Williams a fost comentată în fel și chip de iubitorii tenisului, având în vedere că ea arată total diferit de perioada în care juca și se antrena încontinuu. De aceea, fosta jucătoare e acuzată că nu a slăbit sănătos, ci a apelat la un medicament controversat.

Serena Williams, fericită că o încape rochia

”Hey ya, deci nu puteam să îmbrac această rochie sub nicio formă! Fizic nu puteam să o închid! Deci efectiv nu puteam să o închid, venea doar până aici. Așa că fizic nu puteam să o închid. Dar acum nu, nu doar că pot să o închid, ci aproape că… este prea mare. Deci sunt foarte încântată. M-am antrenat foarte mult. Am alergat, 5.000 de metri, apoi 10.000 de metri, apoi aproape că am făcut un semimaraton. Deci, a dat roade! Și chiar îmi place rochia asta”, a transmis Serena Williams, care a declarat apoi că nu este obsedată de greutatea ei și că în prezent nici măcar nu se mai cântărește.

Când era în activitate nu putea slăbi

”Cum vine asta, acum că s-a retras arată într-o formă mai bună decât atunci când juca? Poate cineva să spună Ozempic (n.r. un medicament celebru, foarte controversat, care e folosit pentru anihilarea poftei de mâncare)?”, a comentat un fan. Un altul a acuzat-o că o suspectează pentru consum de Mounjaro, o altă substanță controversată care ajută la pierderea în greutate.

”Nu e de glumit cu slăbitul cu Ozempic”, ”Realitatea e Ozempic”, ”Când era în activitate, nu putea slăbi. Acum s-a retras și arată mai în formă decât oricând. Poate spune cineva Ozempic?”, au mai scris unii fani, potrivit Daily Mail .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic