Serviciul german de informaţii se aşteaptă la intensificări ale activităţilor de propagandă rusă şi spionaj

Rusia foloseşte chestiuni legate de aprovizionarea cu energie a UE în special ca pe o pârghie", a precizat Biroul federal pentru protecţia Constituţiei într-un comunicat.

Răspândirea ţintită de informaţii false, de exemplu privind deficitul de gaz şi creşteri de preţuri, reprezintă o tentativă de a provoca teamă în Germania privind crize energetice sau alimentare care ar putea ameninţa existenţa ţării, a precizat biroul.

"Propaganda rusă va prolifera probabil în cercuri extremiste şi va alimenta narative conspiraţioniste cu scopul de a crea divizare în societatea noastră", a mai menţionat comunicatul, scrie Agerpres.

Se aşteaptă de asemenea ca statul rus "să-şi intensifice şi mai mult şi să-şi adapteze eforturile politice şi militare de strângere de informaţii", a precizat biroul.

Războiul Rusiei din Ucraina, precum şi efectele sale asupra economiei, sunt teme perfecte pentru a fi instrumentalizate de extremişti politici, a menţionat biroul.

Preşedintele acestei instituţii, Thomas Haldenwang, a menţionat însă în comunicat că până acum "nu există semne de proteste antistatale răspândite sau de revolte violente".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet