Serviciul militar voluntar în România: 4 luni de pregătire și până la 6.000 de euro pentru participanți

Serviciul militar voluntar în România: 4 luni de pregătire și până la 6.000 de euro pentru participanți

Ministerul Apărării Naționale pregătește serviciul militar voluntar, un program prin care tinerii între 18 și 35 de ani pot urma patru luni de pregătire militară și pot pleca acasă cu aproximativ 6.000 de euro. Programul face parte din strategia armatei de a-și crește efectivele active și rezerviștii disponibili în caz de conflict.

Armata Română FOTO: MApN

Armata Română FOTO: MApN

Noul program se adresează femeilor și bărbaților cu vârste între 18 și 35 de ani și presupune o pregătire militară de patru luni într-o unitate a armatei. În acest timp, recruții beneficiază de cazare, masă și echipamente, dar și de o soldă lunară între 4.000 și 5.000 de lei. La final, statul le oferă un bonus de 27.000 de lei, echivalentul a trei salarii medii brute. Astfel, un tânăr care finalizează stagiul voluntar pleacă acasă cu echivalentul a aproximativ 6.000 de euro, scrie Digi24.

În prezent, Armata României are în jur de 70.000 de cadre active și 40.000 de rezerviști, însă mulți dintre aceștia sunt trecuți de prima tinerețe și nu mai pot fi considerați o opțiune viabilă pe front. În plus, doar 3.000 de rezerviști voluntari au fost instruiți în ultimii doi ani.

Prin introducerea noului serviciu militar voluntar, autoritățile speră să atingă pragul de 120.000 de oameni pregătiți să intervină în cazul unui conflict armat.

Ministerul Apărării schimbă și Legea Apărării Naționale. Noile prevederi stabilesc clar liniile de comandă în situații de criză și oferă mai multă libertate de acțiune militarilor.

Printre cele mai importante modificări se numără posibilitatea de a lovi ținte pe timp de pace. Potrivit sursei citate, măsura vine în contextul în care România s-a confruntat recent cu atacuri cu drone în apropierea graniței cu Ucraina, iar autoritățile vor să aibă pârghii legale pentru a răspunde rapid.

Recent, ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că România pregătește un nou cadru legislativ privind rezerviștii voluntari, însă a subliniat că „în armată nu va fi luat nimeni cu forța”.

Potrivit acestuia, procesul presupune un exercițiu de evaluare prin care voluntarii vor fi instruiți, vor participa la trageri și vor lucra alături de militarii de carieră pentru a putea fi integrați în rezerva operațională.

„Voluntarul în termen va trebui să treacă niște teste. Este o solicitare fizică, în primul rând, pe care orice activitate militară o impune”, a spus ministrul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING 55 de mandate din 101! / Partidul președintei Maia Sandu câștigă cu un scor categoric alegerile parlamentare din Republica Moldova!

2 Din cauza acestor specimene a ajuns țara asta unde a ajuns...

3 Andrei Caramitru: „Decembrie, end-game” / Rusia a interzis exporturile de motorină și extinde restricțiile la benzină

4 „Măi Ilie, dă-o dracului, dădui peste 1000 de lei pe trei plase amărâte”

5 BREAKING Cea mai proastă veste primită de Rusia din SUA! / „Răspunsul este da, folosiți capacitatea de a lovi în profunzime, nu există refugii”